Suntem vinovați!
... Suntem vinovați c-am permis plecarea iubirii de-acasă... !
Am importat senzații și ea, iubirea, a fugit, neputând să stea cu falsul, minciuna, goliciunea, rușinea, alături...
Am lăsat să fie importate senzații ucigătoare iubirii și sentimentelor, și am rămas goi și descoperiți în fața senzațiilor nerușinate care domină poporul, ucid intimitatea, îngheață mugurii vorbelor curate, și pun pe fugă cele mai curate intenții sufletești!
Ne-am înstrăinat de cuvintele care încălzesc inima și privirea în ochii celui căruia îi vorbim, astfel ni s-a distrus credibilitatea relației cu aproapele!
Am înlocuit întâlnirile sociale reale cu falsul nevăzut al relațiilor virtuale!
Intrăm fără a suna la ușa dialogului prin cererea permisiunii de parcă am intra în propriul dormitor!
Ne agățăm de orice situație pentru a ne face auziți!
Suntem piticii aroganței propriilor copii, școliți la cele mai murdare și periculoase instituții-întâlniri care nu și-au coborât numele de Școală!
Ne stânjenim să ne adresăm vorbe frumoase când nu ne cunoaștem, dar suntem maeștrii în a îngropa aproapele în minciuni și rușine... !
Dar, e prea târziu! !
Sutem angrenați în cea mai dezordonată, dezonorantă și dezastruoasă, dezordine mondială!
Ne reproșăm singurătatea și izolarea nației și a țării, când suntem în singurătatea personală, plângem, implorăm cerul, pe Dumnezeu să vină, să ne dea înapoi ce este pierdut - copiii, liniștea, bucuria, pacea, teritoriile sufletești pângărite de practicanții care ne-au exportat senzațiile și ne-au furat, ne-au amputat sentimentele...
Cine-am fost și ce-am ajuns? ! !
Cât despre cer și noi... ! ? Numai Domnul știe!