Asemenea Lui
Autor: Stănulescu M.
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
Asemenea Lui

Asemenea Lui în gând şi în faptă
Mereu alergând către biruinţă,
Cu ochii-ndreptaţi spre slava ce-o poartă
Şi paşii conduşi de a Lui credinţă.

În faţa chemării ce lumea o spune
Asemenea Lui o stâncă în mare,
Între spinii deşi şi-uscata pădure
O floare gingaşă cu albe petale.

Când vântul furia şi ura îşi toarce
Iar frica supune şi suflet şi minte,
Asemenea Lui un munte de pace
Ce stă ridicat pe blânde cuvinte.

Prin pleoapele strânse când lacrima trece
Nu poate să spele tristeţe şi vină,
Să împleteşti albe în inima-ţi rece
Asemenea Lui răbdare şi milă.
---------------------------
Asemenea Lui când vezi suferinţa
De ieri şi de azi şi la fel şi mîine,
Întinde-ţi o mână,arată-ţi dorinţa
Să dai mângîiere şi apă şi pîine.

Când răul de tine e tot mai aproape
Asemenea Lui răspunde-i mereu,
Cu dragostea vieţii ce-l ţine departe
Şi orice cuvânt dat de Dumnezeu.

Lumina ce încă mai scaldă pământul
Adun-o-n credinţă şi în bune fapte,
Asemenea Lui ascultă Cuvântul,
Urmează chemarea divinelor şoapte.

Pe drumul cu umbre sub nori de furtună,
Pe marea adâncă cu ţărmuri sub apă,
Un soare ce-aşteaptă iubirea să-şi spună
Asemenea Lui lumina s-o-mpartă.

Asemenea Lui în gând şi în faptă,
Asemenea Lui când plânge şi tace,
Asemenea Lui în slava ce-o poartă,
Asemenea Lui un munte de pace.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/159365/asemenea-lui