Dragostea ca unitate de masură

Calendare, ceasuri, cântare, registre, kilometri,amperi... Cu precizia unui ceas elvețian, alteori cu aproximație sau eroare, conștienti sau nu, măsuram zilnic câte ceva.

Suntem interesați să ținem evidența la toate, nimic să nu ne scape, să fim noi stăpâni pe situație.

Și totuși...ce ne facem cu dragostea pentru aproapele nostru? În ce o convertim? Ce unitate de măsura îi atribuim dragostei pe care o împărțim celor din jur?

Trăim într-o lume în care fiecare aleargă să strângă cât mai mult, o lume în care totul e contra-cost, o lume în care”frate, frate, dar brânza-i pe bani”, răsuna la fiece colț de stradă și deviza societății e : fiecare pentru el.

Nu e nevoie să te destrami pe tine doar pentru a-i ține pe alții întregi. Nu se cere să trambițezi dragostea și compasiunea ta prin vorbe. Uneori e necesar ca faptele să vorbească mai mult decât cuvintele. Uneori se cere să fii acolo pentru ceilalți dar niciodată să uiți de tine.

Ca și creștini, ne uităm, de prea multe ori menirea. Prea mult stăm la investigat dacă se merită sau nu, să punem condiții și doar fărâmituri de iubire, compasiune și respect găsim în noi pentru alții.

Nu suntem chemați să judecăm ci să iubim.

Suntem din Dumnezeu, iar Dumnezeu e Dragoste. Și-n dragostea-I mare, ne-a cuprins pe fiecare, lucru care ar trebui să ne slujească de meditație. Greu lucru e să găsești o unitate de a măsura dragostea pentru că ea crește pe măsură ce e împărțită. Ea nu ține contabilitate.

Îmi doresc, ca în fiecare zi, să fiu atât de preocupată în a-L iubi pe Dumnezeu, pe oameni, pe mine însumi, astfel încât să nu mai am timp pentru ură, regrete, temeri, îngrijorări.

“Vreau să iubesc pe frații mei!”