Mulți dintre noi vrem mai mult din Dumnezeu, dar nu până la punctul de a fi ridiculizați. Mintea noastră vestică gândește în felul următor: „Îl voi sluji pe Dumnezeu, dar voi rămâne eu în control.” Dar așa a început Biserica. Biserica a început cu creștini controlați de Duhul Sfânt care se dăruiau sacrificial lui Dumnezeu. Aceasta era radical, da, dar aceasta era calea pe care Domnul a mers. Unii vor spune: „Da, dar am îmbunătățit mult stilul de creștinătate nou-testamental.” Dacă așa este, aș vrea să văd roadele spirituale pe care le-au adus îmbunătățirile noastre. Se prea poate ca oameni să fi ridiculizat acei primi creștini „nesofisticați”, dar mii de oameni au fost mântuiți în primele patru capitole din Faptele Apostolilor. Cuvântul lui Dumnezeu era prețuit. Bisericile erau umplute cu dragoste jertfelnică. Un entuziasm sfânt se revărsa peste tot în jurul lor. Oare chiar am îmbunătățit acest aspect?
În Faptele Apostolilor capitolul 2, în timp ce ucenicii erau adunați într-un loc, Duhul Sfânt a venit peste ei, și au vorbit în limbi pe care ei nu le cunoșteau. Nu vreau să dezbat faptul vorbirii în alte limbi, dar vreau să scot în evidență că atunci când a venit Duhul Sfânt peste ei, imediat au început să facă ceva ce ei, în mod natural, nu puteau face. „Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: «Toţi aceştia care vorbesc nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?»” Ucenicii vorbeau în limbi existente pe care ei nu le cunoșteau. Ei făceau ceva ce nu avea altă explicație decât că Dumnezeu era la origine. O manifestare de netăgăduit a trăirii conduse de Duhul Sfânt este că noi vom fi ridicați deasupra limitelor talentelor și abilităților noastre naturale.
Ironia unei vieți umplute de Duhul este că trebuie să renunțăm la putere pentru a câștiga o putere mai măreață. De câte ori ați întâmpinat probleme realizând ceva, așa că ați încercat și mai din greu? Ați încercat vreodată din răsputeri să aveți disciplina de sine pentru a citi Biblia mai mult, sau pentru a vă ruga mai mult? Să iubiți o persoană greu de iubit? Să fiți îndrăzneți atunci când vă e teamă? Cum a funcționat aceasta pentru voi?
Sursa: www.worldchallenge.org