Oameni ce-aleargă-nfiorați,
Cercetători ce umblă-n cercetare,
Oameni ce strigă disperaţi
Plângând după iertate...

Îngenuncheaţi cu mâinile în lut
Muşcându-şi buzele de ciudă
Plângând amarnic ce-au făcut
Rămaşi în lumea crudă...

Oameni cu ochii ţintuiţi
Spre cerul mut şi înnorat
Poate vor fi şi ei zăriți
Poate vor fi luaţi...

Oameni mânjiţi pe faţa lor
Înfipţi în suflet cu regrete
Privind cu jale-n urma lor
Ascunşi după perete,

Bărbaţi cu mâinile întinse
Spre cer, spre Dumnezeu
Femei de teamă rea cuprinse
Strigând: Şi eu, Şi eu!...

Păstori, predicatori şi fraţi
Ce-au fost şi ei la adunare...
Dar iată-s şi din ei lăsaţi
În marea strâmtorare...

Ce larmă; Haos, câini lătrând !
Copii ce urlă nebuneşte
Iar alţii, muţi pe bancă stând
Privind cum iarba creşte...

Ştiinţa toată înnebunită:
"-Unde să fie omenirea?
Să fie oare-un fenomen?
Sau e Dumnezeirea!?"


..........................................

Să nu fiu Doamne printre ei
Să umblu ars, împleticit
Să nu îmi vadă ochii mei
Cum pierd ce-atâta am dorit...

Să nu îmi strâng şi eu obrajii
Să plâng în palmele-mi arzând
Să nu cuprind cu ochii brazii
Şi să rămân plângând...

Să nu mă-ntreb ce n-am făcut
De nu-s la braţ cu cei ai Tăi
Să nu rămân şi eu căzut
Printre tâlharii răi...

Să nu rămân cu unghiile-n gură
Şi să scrâşnesc plângând din dinţi
Să nu rămân lipit de zgură
Departe de părinţi...

Să nu m-abat din drum
Nu vreau să plec de lângă Turmă
Nu vreau să ard pe veci în scrum
Să nu rămân în urmă!...


A.David15feb. 2017