Motto: ""Ce a fost, va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou
sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: "Iată ceva
nou!" demult lucrul acela era și în veacurile de dinaintea noastră. Nimeni nu-și
mai aduce aminte de ce a fost înainte; și ce va mai fi, ce se va întâmpla mai
pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu.""
Eclesiastul 1:9-11.

Patru veacuri încheiate -
Patrusute de ani grei,
De când îi ținea Egiptul
În robie pe evrei.

Căci faraonul hotărâse
Să îi țină robi în țară,
Și asuprindu-i cu munci grele
Le-a făcut viața amară.

Strigătele deznădejdii,
Plânsul lor neostoit -
Gemetele lor cumplite
Dumnezeu le-a auzit.

Atunci Și-a adus aminte
De Cuvântul Lui cel sfânt
Și de faptul că făcuse
Cu Avraam un legământ.

Astfel, l-a ales pe Moise
Și i-a spus ce are-n plan:
Să îi scoată din robie
Și să-i ducă în Canaan.

Prin puterea Lui, făcut-a
Moise semne minunate,
Ca egiptenii să îi lase
Să plece în libertate.

A lovit pe rând Egiptul
Cu muștele otrăvitoare,
Apoi cu broaște, cu păduchi,
Cu lăcuste-n număr mare.

Peste vite-a adus ciuma;
Peste câmp piatră și foc;
Vărsat negru peste oameni
Și peste orice dobitoc.

A prefăcut apele-n sânge
Și Râul s-a împuțit;
Bezna ce-a ținut trei zile,
Întâi născuții au pierit.

Apoi marea despicată
Ca să treacă liniștiți;
Faraonul și-a lui oaste
Toți de ape înghițiți.

Și Domnul i-a călăuzit
În călătoria lor;
Noaptea într-un stâlp de foc,
Ziua, într-un stâlp de nor.

Când au poposit la Mara
Au găsit apele amare
Și-au cârtit neștiind că Domnul
Îi pusese la-ncercare.

Domnul, prin Moise-a făcut
Apele să fie dulci,
Și pentru întreg poporul
A dat legi, a dat porunci.

Apoi, toată adunarea
În pustia Sin sosiți,
Iarăși au ridicat glasul
Și cârteau nemulțumiți:

"Robi, ne-robi, dar în Egipt
N-am dus lipsă de bucate;
Aveam oalele cu carne
Și pâinea pe săturate."

Au ajuns la Refidim
Unde din nou au cârtit,
Au strigat contra lui Moise
Și nici cearta n-a lipsit.

Iar la muntele Sinai -
Până Moise a lipsit,
Au păcătuit de moarte
Făcându-și un chip cioplit.

Din cerceii lor de aur
Au scos un vițel turnat,
I-au adus arderi-de-tot,
Au băut și au jucat.

Și Domnul, în mânia Lui,
A pornit să-i nimicească,
Dar rugăciunile lui Moise
L-au făcut să se oprească.

Apoi, când au ajuns evreii
La Cades-Barnea, în Paran,
Nu au vrut, cuprinși de teamă,
Ca să intre în Canaan.

N-au mai ascultat de Moise,
Ba mai mult: S-au răzvrătit!
Vroiau altă căpetenie
Și să se-ntoarcă în Egipt.

Că Domnul i-a scos din robie
Să le dea Canaanul lor,
Dar Egiptul și robia
Îl purtau în ei cu dor.

Și Domnul i-a pedepsit
Pentru a lor zavistie:
Patruzeci de ani, evreii
Să rătăcească în pustie.

A fost vremea hotărâtă
Chiar de Însuși Creatorul,
În care să primenească
Generația și poporul.

De atâta era nevoie
Ca spița veche să dispară
Și o generație nouă
După voia Lui s-apară.

Frații mei, Scriptura spune
Că de la Creație încoace
Tot ce-a fost, iar va mai fi,
Ce s-a făcut se va mai face.

Că toate lucrurile-n lume-s
În necurmată frământare;
Ce s-a-ntâmplat se-ntâmplă iar
Și nimic nu-i nou sub soare.

Oare nu atâtea veacuri
Am fost robi, și noi românii,
Și în toată vremea asta
N-am schimbat decât stăpânii?

Iar în ultima robie
Asuprirea a fost mare,
Că stăpânii ne-au luat
Dreptul sfânt la închinare.

Și-am văzut în hula lor
Biserica prigonită;
Turma fără de păstori,
Împrăștiată, rătăcită.

N-aveam oalele cu carne
În robia de atunci,
Nici pâinea pe săturate -
C-abia ajungea la prunci.

Și, Domnu-n mila Lui, ne-a scos
Din robia nedreptății
Să ne treacă prin pustie
Spre Canaanul libertății.

Drumul prin pustiu e lung
Și neașteptat de greu;
Noi, în loc de mulțumire,
L-am mâniat pe Dumnezeu.

În loc să fim ascultători,
Doamne, am păcătuit:
Am făcut din bani un idol,
Și din aur, chip cioplit.

"Să nu furi!" e șters din Lege,
Ne-am legat de urâciuni
Și de multe ori dreptatea
E-ngropată în minciuni.

Doamne, Te rugăm fierbinte,
Nu-Ți vărsa pe noi mânia!
În îndurarea Ta cea mare
Izbăvește Romania!

Nu lăsa, Doamne, să treacă
Peste toți acești sărmani,
Vremea, ca să se-mplinească
Toți cei patruzeci de ani.

Că noi n-am avut un Moise
Să ne treacă prin pustie...
Ne-au condus urmașii celor
Ce ne-au ținut în robie.

Dă-ne, Doamne, oameni vrednici
Să fie cârmuitori
Cu frică de Dumnezeu
Și de oameni iubitori.

Duhul Tău să-i sprijinească,
Să le dea înțelepciune
Să poată duce poporul
La un nou "Limanuri bune."

Pune liniște și pace
În țară și la hotare,
Dă poporului român
Un belșug de bunăstare.

Nu intra la judecată
Cu robii Tăi care-au greșit,
Că înaintea Ta nu-i om
Să nu fi păcătuit.

Primenește, dar, poporul!
Îndreaptă-i pe rătăciți,
Ca în ziua judecății
Toți să fie mântuiți. Amin!