Mi-e dor de Tine, Tatăl meu!
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Zidire spirituala

Mi-e dor de Tine, Tatăl meu
Mi-așa de dor de tine
Să ștergi a ochilor izvoare
De lacrimi și suspine...

De vocea Ta mi-așa de dor
Din nou să o ascult
În ceas sublim de părtășie
Cum o făceam demult...

Mi-e dor de Tine și mă doare
Că undeva, pe drum
M-am depărtat de Tine, Tată
Prin ceață și prin fum...

Și-acum, stingher și obosit
Alerg prin lumea mare
Și nu e nimeni să îmi spună
Cuvânt de alinare...

Dar vreau să cred că Tu, Părinte
Nicicând nu m-ai lăsat
Ci chiar și-atunci când am greșit
Din slavă m-ai vegheat...

De-aceea azi, cu umilință
Te chem prin rugăciune...
Mi-e dor de Tine, Tatăl meu
Un dor ce nu-l pot spune...

Vulcan-24-01-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160530/mi-e-dor-de-tine-tatal-meu