Isuse
Autor: Fr.Pop Alexandru
Album: fara album
Categorie: Laudă și închinare
Isuse,
Lumina vieţii mele,
O, Bunul meu Păstor,
Acum, în clipe grele,
Te vreau ca ajutor.
Alungă de la mine
Azi orice duh străin
Ca să rămân cu Tine
Un bun ostaş, creştin.
O, Tu, ce-mi dai într-una
Belşugul Tău de har
Ce eşti pe totdeauna
Al vieţii mele dar!
O, Tu, ce-n orice valuri
Mi-ai fost un adăpost,
Lumina către ceruri,
Pe calea mea un rost,
Mereu să fii cu mine
Oriunde pe pământ
Căci eu fără de Tine
Ajung un biet înfrânt.
O, fă ce Ţie-Ţi place
Din viaţa mea de-acum
Ca şi eu să pot face
Doar voia Ta pe drum.
Izvor de bunătate,
Al harului de sus
Eu vreau să fii în toate
Cu mine, scump Isus.
A doua Ta venire
Să-ntâmpin vreau de-acum
Cu-ntreaga mea iubire
Pe-al jertfei Tale drum.
Statornic în credinţă,
Aşa să mă găseşti
Sfârşind cu biruinţă,
Aşa să mă primeşti.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/160678/isuse