Isus a confruntat biserica din Laodicea, aceasta reprezintă Biserica din vremurile din urmă. El i-a dat o avertizare care se întinde peste secole pentru a ne vorbi mie și ție astăzi: „Dacă nu te pocăiești, Eu te voi vărsa din gura Mea” (vezi Apocalipsa 3:16). Cât de uluitoare cuvintele acestea!
Care este delictul, păcatul neimaginabil comis de Biserica modernă? Ascultă cuvintele Aceluia care, mai presus de orice, caută credința noastră, încrederea noastră, predarea noastră: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot.... Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:15, 19-20).
Acest pasaj din Scriptură, atât de des citat, nu se adresează unei lumi pierdute care are nevoie să „îl primească pe Isus”. Dimpotrivă, este o chemare directă și solemnă adresată credincioșilor care trândăvesc leneși pe patul indiferenței, destul de mulțumiți de ei înșiși și de ceea ce au.
Această generație a fost orbită diabolic la revelația spirituală că fără o credință arzătoare este imposibil să fim plăcuți Lui. Isus în mod literal și dramatic stă în afara ușii unei Biserici autonome care se încrede în metodele, strategiile, în schimbările revoluționare de paradigme și în tactici împrumutate din piața seculară. El își ridică glasul: „Lasă-mă înăuntru! Pocăiește-te! Întoarce-te de la aceste puțuri sparte care nu oferă apă vie! Eu chem un popor care va umbla în credință, a cărui încredere și siguranță se va ține strâns legată numai de promisiunile Mele. Eu tânjesc după un popor a cărui credință îi va permite să vadă invizibilul, să creadă incredibilul, și să primească imposibilul!”
Sursa: www.worldchallenge.org