Îți cer iertare, Domnul meu...
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere

Îți cer iertare Domnul meu
Pentru fiecare cuvânt nerostit...
Pentru gândul străin ce-mi șoptește
Că nu sunt de Tine iubit...
Îți cer iertare Tată Sfânt
Pentru lacrima rămasă pe gene,
Pentru aripa frântă în lume
Ce astăzi mă doare și geme...
Pentru ochii ce parcă-au uitat
Să strângă seninul în ei
Mă iartă de inima care
Oftează când pașii sunt grei...
Pentru ruga rămasă nespusă,
Pentru cântul rămas necântat
Mai spune-mi o vorbă părinte
Să știu că din nou m-ai iertat!

Vulcan-09-02-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/160782/iti-cer-iertare-domnul-meu