O eternă primăvară
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Vorbește cerul
Categorie: Trezire si veghere
Printre norii ca perdeaua
Se zărește soarele,
A plecat demult și neaua,
Clipocesc izvoarele.
Ghioceii capu-şi saltă,
La fel albăstrelele,
Nuferii plutesc pe baltă,
Bucurând ostroavele.
S-au trezit și brotăceii,
Sălciile au mugurit,
În pădure brebeneii
Dau îndemnuri la privit.
Ce mai cântec, ce culoare
Primăvara a adus,
E moment de-nviorare,
De cu zori până-n apus.
E frumos și este bine
Când e pace pe pământ,
Dar de nu-I Isus cu tine,
Ești purtat ca frunza-n vânt!
Bucurați-vă de viață,
De căldură și frumos,
Dar nu neglijați povața,
"Căutați-L pe Cristos!"
Căci trăirea e ca floarea,
Se deschide într-o zi,
Când veni-va înserarea
Ca un sunet va pieri.
Când priviți cu drag natura,
Învățați din cursul ei
Și-ascultați apoi Scriptura,
"Să n-aveți alți dumnezei!"
Tot ce-i pe pământ se trece,
Flori, copaci, păsări și om,
Când cocorii au să plece,
Să dai roade, ca un pom.
Ca să vadă toți credința
Ce o ai, iubirea ta,
Să arăți cum pocăința,
Poate inimi a schimba.
Și când primăvara vine
Cu alaiul ei de vis,
Să trezească pe-orişicine
Își dorește-n paradis.
Dragul meu, privește cerul,
Că-i senin, că-i înnorat,
Ca să invingi efemerul,
Crede-n Cel ce-a înviat!
E frumos și este bine
Când e pace pe pământ,
Dar de nu-I Isus cu tine,
Ești purtat ca frunza-n vânt!
O eternă primăvară
Te așteapt-acolo sus,
Pașii Lui se-aud afară...
Ești prieten cu Isus?
01/03/17, Barcelona -Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/160791/o-eterna-primavara