Aşa am zis aseară după ce am citit 1 Corinteni capitolul 13, vai de mine, sunt pierdut. Nu strălucirea aramei o vrea Dumnezeu în mine, deşi când nu mai e aur şi arama străluceşte, şi nici gălăgia unui chimval, deşi e folosit la închinare, nu cunoaşterea tainelor, deşi ar fi un har, şi nici cunoaşterea ştiinţei care pe drept ar fi un dar Dumnezeiesc, ba încă nici chiar credinţa care mută munţii, deşi prin ea te-ai  putea bucura de multe minuni şi semne, nu dragostea de săraci o caută Dumnezeu în mine deşi e necesară şi cu greutate, şi nici sacrificiul propriului trup deşi unii prin asta au dobândit o înviere mai bună. Dacă nu aş avea dragoste. Care ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor? La rugăciune şi totusi o aramă sunătoare. Cu daruri şi totusi  un chimval zăngănitor. La ce mi-ar folosi darurile dacă nu am roadele. La ce mi-ar folosi daruri ca să zidesc pe alţi, ba încă daruri ca să mă zidesc pe mine, la ce mi-ar folosi ca visteria inimii să îmi fie plină de toată ştiinţa şi de toate tainele. La ce mi-ar folosi credinţa care mută munţi şi merge pe ape, dacă nu aş avea dragoste.

Am ajuns să credem că dacă suntem destul de darnici ne asigurăm un colţ în marea Împărăţie care are sa vină. Suntem aşa de hotărâţi ca să  renunţăm chiar la noi înşine pentru nădejdea Evangheliei care este în noi. Dar dacă nu am avea dragoste, oare o să ne ajute aceste acţiuni ale noastre la ceva? La nimic. Nu îmi foloseşte la nimic. Nu este de folos dărnicia? Nu este de folos martirajul?

Mai mare decât  darurile , mai mare decât slujbele, mai mare decât atribuţiile, mai mare decât contribuţiile, mai mare decât sacrificiile, mai mare decât tot ce se poate spune şi gândi este dragostea. Această dragoste este defapt o parte din Dumnezeu turnată în noi prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat( Romani 5), ca în acest fel să putem purta un chip deosebit, chipul lui Isus, după cum zice la Romani 8.

Cu ce este mai deoasebită dragostea decât darurile, decât slujbele, decât sacrificiile, decât atribuţiile, decât contribuţiile?

Cu ce? Cu continuitatea, cu stabilitatea, cu hotărârea? Îndelung răbdătoare. Cine? Omul cu slujbe, cu daruri, cu contribuţii, cu responsabilităţi? Nu. Dragostea. Dacă eşti îndelung răbdător  datorită slujbei, se pare că  nu te ajută la nimic. Îndelunga răbdare trebuie să izvorască din dragoste. Dragostea când este să primească este îndelung răbdătoare, dar când trebuie sa dea este plină de bunătate, are de unde da.

Va urma.

Ciprian Muresan, Irlanda.

3.3.2017