A numi vine din Eden.

   Dau nume darurilor lui Dumnezeu şi mă întorc în grădină, la Dumnezeul care, Cel dintâi, a rostit un nume şi a făcut sa apara ceea ce există. Prin rostirea unor nume, a fost umplut golul de la început - numele luminii, al cerului, al pământului. Prima sarcina încredinţată omului a fost aceea de a da nume animalelor. Numind, Adam a desăvârşit creaţia alături de Creatorul său, stabilind ordinea în haosul creaturilor ce mişunau într-o masă nediferenţiată. Văd şi eu că e aşa - în jurnal, pe chipul Fermierului. Numele dă darul recunoaşterii. Când spun clipelor pe nume, când întind rufele la uscat şi mă rog 'Doamne, mulţumesc pentru cearceafurile umflate de vânt, pentru puful de vrabie agăţat pe sârma de rufe, pentru căldura soarelui de iarnă, pentru ultima frunză pe creangă, în livadă - sunt Adam şi redescopăr sensul meu, sensul lui Dumnezeu. A numi înseamnă a învăţa limba Edenului. Şi pentru toţi urmaşii lui Adam, lucrarea de a pune nume nu se sfârşeşte niciodată. Dăm nume ca să găsim o identitate, a noastră, a lui Dumnezeu.

   E târziu şi, la lumina lămpii, când trupul se odihneste în sfârşit, citesc şi întorc pagina si cuvintele îmi ies în faţă pe neaşteptate. 'Or, în Biblie, un nume... dezvăluie însăşi esenţa unui lucru, sau, mai exact, esenţa acelui lucru privit ca darul lui Dumnezeu... A da nume unui lucru înseamna a-i face cunoscut sensul şi valoarea date de Dumnezeu, a-l recunoaşte ca venind de la Dumnezeu, a-i cunoaşte locul şi rostul în ordinea lumii create de El. Cu alte cuvinte, a da nume unui lucru înseamnă a-L binecuvânta pe Dumnezeu în şi pentru acel lucru.'

   Mai citesc odată. Inima îmi bate cu putere. Nu mai aud nici tic-tacul ceasului, murmurul lichid al masinii de spălat vase. Sunt absorbita de un singur gând - jocul celor o mie de motive de mulţumire, jocul numirii clipelor, este cu adevărat, o lucrare sfântă. Cu adevărat, actul acesta al numirii declară că prezentul este un dar de la Dumnezeu. Citesc iar... ...

   Ziua, lucrul, întâmplarea care-mi stau în faţă pot părea uneori la fel de ciudate ca mana. 'Ce este aceasta?' Dar când le spun pe nume, actul numirii face cunoscut senul lor. Ele vin de la Dumnezeu! Sund daruri!

   A rosti numele lucrului înseamnă a-i cunoaşte rostul în lume. Înseamnă a descoperi taina. Numind lucrul pe care-l am în faţa ochilor şi pe care, altfel, l-aş trece cu vederea, invizibilul devine vizibil. Când numesc, golul din mine se umple. Numesc. Şi ştiu a Cui faţă îmi stă înaite.

   A Lui Dumnezeu! Dumnezeu e în lucrurile mărunte. Dumnezeu e în fiecare secundă. El e în toate lucrurile de neînţeles care vin în viaţă, chiar şi în durere.

   DUMNEZEU!

   Cum aş putea să nu numesc? Poate că numele pe care le dau acestor clipe vor schimba numele amare pe care mi le dau mie însămi.

   Pun stiloul pe hârtie, îl scutur când îl descopăr uscat şi trasez cercuri, ca să înduplec cerneala sa vină afară.