Eşecul multor creştini poate fi pus pe seama introspecţiei. Chiar dacă nu ar fi altă pagubă, cercetarea de sine va încetini, în cele din urmă înaintarea noastră. Mulţi creştini au obiceiul de a trece în revistă la sfârşitul zilei, problemele cu care s-au confruntat în ziua respectivă. O astfel de introspecţie este înşelătoare. Pavel desconsidera critica. Nu se judeca nici macar pe el însuşi. 'De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Domnul.'

   Pavel ştia că numai atunci când străluceşte lumina Domnului, poate cineva să discearnă ce este bine şi ce este rău. Dacă un creştin se tot analizează, va fi cu siguranţă înfrânt. Gândindu-se la virtuţile lui, va deveni mândru şi se va considera deasupra semenilor lui. Iar când îşi va vedea lipsurile, se va prăbuşi şi va ajunge deprimat din cale-afară. Însă cunoaşterea de sine care vine prin lumina lui Dumnezeu nu produce asemenea efecte averse.

   Prin cele spuse nu vrem să sugerăm că putem trăi cu nepăsare fără a ne întreba dacă umblarea noastră e bună sau rea şi fără a cerceta curăţia sau necurăţia motivaţiilor noastre. După lumina pe care o avem, noi doar pur si simplu afirmăm că Biblia nu ne cheamă la introspecţie deşi ea nu interzice nicidecum cunoaşterea de sine. Privirea în noi înşine e dăunătoare dar nepăsarea e şi mai daunătoare. Dumnezeu nu ne îngăduie să fim uşuratici. Cu toate că El nu vrea să ne ocupăm cu autocercetarea, totuşi doreşte să ne cunoaştem pe noi înşine. Căci atunci când va veni Duhul Sfânt, El va convinge lumea cu privire la păcat. Ceea ce Biblia ne învaţă este să nu căutăm sfinţenia cu ajutorul introspecţiei. Învăţătura Bibliei însă, nu ne împiedică să urmărim sfinţenia. Cuvântul se opune ideii de a obţine cunoaşterea de sine prin intermediul introspecţiei, dar el este în favoarea cunoaşterii de sine.

   Greşeala omului constă în a considera cercetarea de sine şi cunoaşterea de sine ca fiind inseparabile. El crede că respingerea cercetării de sine înseamnă respingerea cunoaşterii de sine. El nu ştie că, într-adevar, cunoaşterea de sine e neceasară, numai că ea nu trebuie să vină pe calea introspecţiei. Obiectivul este bun, dar metoda trebuie schimbată.

   Dim moment ce Biblia nu susţine introspecţia, cum putem ajunge la cunoasterea de sine? Să citim două pasaje din Biblie.

   ' Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rinichii şi inima!'

   'Cercetează-mă Dumnezeule şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă este în mine vreo cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!'

   Aceste două pasaje ne arată calea corectă înspre cunoaşterea de sine. Dacă dorim să ne cunoaştem inima şi gândurile, să ştim dacă există vreo cale rea în noi, nu trebuie să ne petrecem timpul cercetându-ne pentru a vedea ce credem despre noi înşine.

   Cunoaşterea de sine vine nu prin cercetarea de sine, ci prin cercetarea pe care o face Dumnezeu.

   Aceste pasaje ne arată că dacă avem nevoie să ne cunoastem pe noi înşine, TREBUIE SĂ ÎI CEREM LUI DUMNEZEU SĂ NE DEA ACEASTĂ CUNOAŞTERE. Aceasta este cea mai exactă cunoaştere pentru că totul este gol şi descoperit îniantea Lui. Nici cotloanele inimii noastre, care sunt dincolo de capacitatea noastră de a le analiza şi percepe, nu sunt ascunse de El. Dacă primim lumină de la El, nu vom fi înşelaţi, ci vom cunoaste starea noastră reală.

   Cunoaşterea pe care o are Dumnezeu despre noi nu poate fi greşită. Ştii ce crede Dumnezeu despre tine? Tu te consideri a fi destul de bun dar crezi că Dumnezeu te vede tot aşa? Sau poate te consideri a fi o persoană foarte rea dar crezi ca Dumnezeu e de acord cu tine?

   Prin urmare, nu te socoti bun sau rău după cum simţi tu! O astfel de cunoaştere este foarte imprecisă. Numai Dumnezeu poate sa îţi spună dacă eşti bun sau rău!

   Dumnezeu nu vrea ca noi să fim introspectivi, aceasta însă nu pentru că El nu ne dă voie să ne cunoaştem pe noi înşine sau pentru că ne îngăduie să trăim în nepăsare, ci pentru că ştie că nu vom ajunge niciodată să ne cunoastem pe noi înşine cu ajutorul introspecţiei. S-ar putea ca ceea ce El apreciază ca rău noi să socotim că este bun. El Se bucură ca noi să vedem lucrurile aşa cum le vede El. De aceea să nu ne luăm după sentimentele noastre instabile şi după judecăţile noastre inexacte, ci vrem să avem gândul Duhului, ca să putem judeca lucrurile aşa cum le judecă El.