Provocare

Cuvinte ispite
Și stări nenutrite
De tine-s lipite...
Răni prăpădite
În suflet ivite
Și dorinți mistuite
În ambiții mărunte
Te sărută pe frunte.

Iubiri pustiite,
Speranțe zdrobite,
Prestigii știrbite,
`Pliniri ocolite
Și mii de cuvinte
Măreț înflorite,
Te strâng în brațe
De nesperanțe.

Se nasc deziluzii
Din orice iluzii
Și îngână confuzii
Serbede, amuzii...
Răsunet imens
În spațiul nonsens
De necunoscut,
Ce le-a născut...

Amica speranță
Nutrită-n viață
Se întinde șuiață
Ca firul de ață...
Da-i ruptă, înnodată,
Umil destrămată
Și nu stă-ancorată...
Căci nu e curată!

Orice nădejde
E pusă-n primejdie...
Muncită de drojdie,
Dospește, dospește,
Se umflă și crește
Apoi se topește,
Mucegăiește,
Și nu folosește...

Căci lumea, frumoasă,
Cu bezna-i faimoasă,
Îți îmbie spumoasă
Licoarea-i păstoasă
Și prea păcătoasă...
Străpunge tăioasă
Cu foc și pucioasă
Suflarea-ți pioasă...

Există scăpare!
Fă o încercare:
Renunță la tine,
La ce crezi că e bine
Și-n inimă pune,
Nimica din lume
Ci doar ce anume
Scriptura îți spune.

Urmând al Ei glas
Ieși din impas
Și pas după pas
Prinde-vei gust
Pe drumul îngust
Ce n-are apus,
Căci duce în Sus
Cu Domnul Isus.

Ieși-va din hău
Și sufletul tău
La simțul etern
În care se-aștern
Speranțele vii
Din veșnicii spre veșnicii
Și-ai să devii
Un fiu între Fii...

29/01/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)