Era să cad atunci, mai ştii?
De fapt, eu chiar căzusem
Credeam că sigur ai să vi
Că peste dealuri vei sări,
Să mustri ce făcusem

Eram pe deal, îngenuncheat
Iar vina lângă mine,
Urla spre mine ne-ncetat,
Eram aşa îndurerat
Când, Te-am văzut pe Tine!

Pârâșul meu, mă-njunghia
Cu amintiri murdare
Tot cerul, sigur mă ştia
Şi-am început apoi striga:
-Termină... că mă doare!

Sub paşii Tăi, vedeam blândeţe
Dar nu-ndrăzneam să Te privesc
Ştiam atunci că mii de feţe
Vor îndrepta spre mine beţe
Şi n-am să reuşesc...

-E-adevărată vina ta?
Ce sună-n aste goarne?
În stare-ai fost să faci aşa
Vreau să aud din gura ta,
-Adevărat e, Doamne!...

-Ce faci cu el? Trimite-l, Hai!
Fierbea pârâșul meu întruna...
Doar nu vrei să-l conduci în Rai
Din Apa vieţii să îi dai
Să-i pui pe cap cununa!

Nu vezi cât e de zdrenţuit
Cât de murdar poate să fie!
Mai bine fă-l înlănţuit
N-ai cum să fie mântuit
Mai bine dă-mi-l mie!

Râdea ironic şi pâra
-Doar ştii ce fapte face!
Mai ieri făcuse-așa, şi-aşa
Iar astăzi poţi şi Tu vedea,
Ei, haide! Dă-l încoace!

Stăteam cu frică-ngenuncheat
Sub umbra fiinţei Tale
Şi-atâtea lacrimi am vărsat
Încât pe Tine Te-am udat
Isuse, pe sandale...

Ţi-ai pus o mână peste mine
Simţeam o apăsare
Ieşeau dureri, ieşeau suspine
Şi-apoi Te-am auzit pe Tine
-Îţi dau din nou Iertare!

Vrăjmașul meu descumpănit
Strângea înnebunit din dinţi
Pentru o clipă-a amuţit
Şi-apoi în grabă a răcnit:
-Hai, pune-l între sfinţi!

Mi-ai luat barbia udă între palme
Iar ochii mei erau aşa săraci
Apoi mi-ai zis cu vorbe calme
-Te iert...Să nu mai faci!...

-Îl ierţi? Aşa uşor îl ierţi?
Duşmanul stă şi coace...
Şi nici măcar nu vrei să-l cerţi
Aşa de repede îl ierţi,
-Îl iert! Nu va mai face!

Eu amuţit, fără de grai
Topit cu fiinţa-mi toată,
L-am întrebat sfios De ce?
-Nu pot să-ți spun acum De ce,
Îţi spun la judecată!...