Du-te la Ninive, Iona, și vorbește
Să nu facă planuri împotriva Mea,
Căci Ierusalimul strigă și bocește
Atunci când l-acuză și îl biciuiește
Și mai mult de-atâta nu-l voi întrista.

Slava lui Israel e aici, aproape,
Dar nu are cine s-o aștepte-n prag;
Ei fac din îndemnuri pietre și briceag,
Numai la Meriba merg să se adape,
Faraon e stânca, șarpele - toiag.

Du-te la Ninive, Iona, și le spune
Că-i puțină râvnă și mai mult știință,
Vorbele-s prea rele, hainele prea bune;
Trâmbițele-s mute, nu mai vor să sune,
Să vestească vremea pentru pocăință.

Du-te la Ninive, strigă-n gura mare,
Să nu-și schimbe fața-n vreme de postit,
Fiindcă iau cu dânșii sacul căptușit,
Spun proverbe grele, au purtări ușoare,
Legea cea de veacuri mi-au răstălmăcit.

Spre altar se-ndreaptă, plini de strâmbătate
Și abia mocnește jarul sub cenușă;
Îmi slujesc cu surle, harpe, cu de toate,
Predici iscusite, imnuri orchestrate,
Care sună bine, dar Mă țin la ușă.

Du-te la Ninive, Iona, și-i îndeamnă,
Căci poporu-acesta, după legi străvechi,
A primit sentința, care îl condamnă;
Dacă nu-nțelege, asta nu înseamnă
Că mai vin o dată, să-i mai dau urechi.

Du-te la Ninive, Iona, și le cere,
Și îi lămurește, și să le explici
C-am să-i bat cu piatră, broaște și bășici -
Cei din jur vor spune: -Să păstrăm tăcere,
De vedeți că omul suferă și piere,
Se întâmplă fiindcă nu e Domnu-aici.