Am fost din nou copleșit de povestirea despre păcatul lui David împotriva lui Urie (crimă) și Batșeba (adulter) și răspunsul lui Dumnezeu din 2 Samuel 11-12.

    David recunoaște că cel care a făcut un astfel de lucru merită să moară (2 Samuel 12:5), dar la sfârșit Natan spune: „Domnul ți-a iertat păcatul și nu vei muri.” Acesta este uluitorul har. Dumnezeu iartă păcatul și anulează pedeapsa cu moartea.

    Deși păcatul este iertat și pedeapsa cu moartea îndepărtată, Natan spune: „Totuși, pentru că prin fapta aceasta ai făcut pe dușmanii Domnului să-L disprețuiască, copilul care ți s-a născut va muri” (2 Samuel 12:14). În ciuda iertării, o „pedeapsă” pentru păcat rămâne.

    Consecințe disciplinare

    Am pus cuvântul pedeapsă între ghilimele pentru că sunt de părere că trebuie să facem deosebire între consecințele păcatului iertat (versetul 13) și consecințele păcatului neiertat. Ultimele sunt numite pe drept pedepse. Pe primele ar trebui probabil să le numim „„consecințe disciplinare”.

    Ele se află în raport cu păcatul și reflectă dezgustul lui Dumnezeu față de păcat, dar scopul nu este o justiție retributivă. Ele nu sunt parte a condamnării. Scopul consecințelor păcatului iertat nu este de a plăti vina cerută de o pedeapsă dreaptă.

    Pentru aceasta există iadul. Există o judecată a cărui scop este să apere dreptatea prin pedepsirea răului și să stabilească echitatea lui Dumnezeu în Împărăția neprihănirii lui Dumnezeu. Aceasta a fost înfăptuită la cruce pentru aceia ce sunt în Hristos și este înfăptuită în iad pentru cei care nu sunt în Hristos. Blestemul pe care îl meritam a căzut asupra lui Isus la cruce dacă noi credem în El (Galateni 3:13), dar se abate asupra capetelor noastre dacă nu o facem (Matei 25:41). „Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti, spune Domnul” (Romani 12:19). Dacă El este răbdător tratându-le așa cum a făcut cu ale lui David, ca și când nu ar merita pedeapsa, aceasta este doar o îndurătoare amânare a răsplății. Sau vor fi ispășite la cruce, după cum arată Pavel așa de clar în Romani 3:25 sau vor fi rezolvate în „ziua mâniei și a arătarii dreptei judecăți a lui Dumnezeu” (Romani 2:5).

    Scopul lui Dumnezeu însă, când îngăduie consecințe pentru păcatul iertat, nu este de a plăti datoria cerută de dreptatea lui Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu urmărește prin aceasta este (1) să demonstreze grozăvia răului din păcat, (2) să arate că Dumnezeu nu tratează cu ușurătate păcatul chiar și atunci când amână pedepsirea lui, (3) să-l smerească și să-l sfințească pe păcătosul iertat.

    Curățit, nu penalizat.

    Evrei 12:6 ne învață că „Domnul pedepsește (disciplinează) pe cine îl iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Scopul este nu să penalizeze, ci să purifice. „Dar Dumnezeu ne pedepsește (diciplinează) pentru bine nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui. Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:10-11).

    Nu toată durerea disciplinării rânduită de Dumnezeu este consecința direct a unui păcat pe care l-am comis, dar toată disciplinarea este rânduită spre binele păcătoșilor iertați. Este imens de important să subliniem asta într-o perioadă când există un dezechilibru care accentuează iertarea tandră a Tatălui eliminând iertarea severă a Tatălui. De aceea mulți oameni nu știu cum să catalogheze consecințele păcatelor din viețile lor și fie subestimează imensa valoare a iertării, fie Îl acuză pe Dumnezeu ca fiind nedrept deoarece pedepsește ceea ce El a iertat deja.

    Prin puterea adevărului și a Duhului, noi trebuie să învățăm să descoperim harul lui Dumnezeu, iertarea păcatelor, speranța gloriei, bucuria în Domnul exact in același timp când s-ar putea să suferim consecințele păcatului iertat. Nu trebuie să confundăm iertarea cu absența unui impact dureros. Viața lui David este o ilustrație grăitoare a acestui adevăr. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem acest lucru și să îl trăim.