Asta-i ziua, ăsta-i ceasul!
Autor: Ioan Vasiu
Album: zbor spre lumina 2
Categorie: Evanghelizare
Motto""Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața
și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța
ta, iubind pe Domnul, Dumnezeu tău, ascultând de glasul Lui, și lipindu-te de El:
căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale..."" Deuteronom 30:19 și 20 a.
Oameni sunt, și nu-s puțini,
Care cred că sunt creștini,
Dar este-un mare neajuns:
Dacă credința lor, n-are temei
Și Hristos nu este-n ei,
Cerul slavei li-i ascuns.
Căci orice om nemântuit
E ca pomul înflorit,
Dar care-i lipsit de roadă;
Și lipsit de roade bune
Nu e pom, e uscăciune
Și e tăiat pe foc, să ardă.
De aceea Hristos Domnul,
Fiul Celui care este
Dumnezeul nevăzut,
A lăsat slava cerească
Și-a venit să mântuiască
Ceea ce era pierdut.
Și pierduți sunt acei care
Cu atâta nepăsare
N-ascultă de Dumnezeu;
Nici nu-și mai aduc aminte
De poruncile Lui sfinte,
Și păcătuiesc mereu.
În plăceri găsesc dulceață
Și nu se feresc în viață
De nimic ce-i păcătos;
Iar duhurile înșelătoare
Prin vorbiri amăgitoare
Îi abat de la Hristos.
Diavolul ce stă la pândă
Îi împinge la osândă
Și de ei își bate joc;
Că toți care-n laț îi cad
Vor avea parte de iad,
Parte de iazul de foc.
Vai, atuncea cum vor plânge
Până glasul li se frânge
Strigând: "Doamne! Îndurare!"
Dar la Marea Judecată
Când sentința-i pronunțată
Nu mai e nici o scăpare.
Omule!
Încotro îți îndrepți pașii
Când în calea ta vrăjmașii
Întind lațuri și capcane;
Iar când vei cădea în ele
Și te-așteaptă chinuri grele
Cin' te va scăpa, sărmane?
Prietene, tu ia aminte!
Două căi îți stau 'nainte:
Una îngustă, alta lată;
Cea îngustă ce-ți stă-n față
Este calea către viață,
Iar cea lată-i blestemată
Lasă blestemata cale
Plină de necaz și jale
Dacă vrei ca să trăiești;
Că Domnul binecuvântează
Pe cel ce se depărtează
De ispitele lumești.
Nu-ți înțepeni grumazul
Socotind că nu e cazul,
Că ești bine... Și ești tare;
Dar poți cunoaște oare, clipa
Când vine fâlfâind aripa
Moartea cea necruțătoare?
Vino prietene, aleargă
La Cel ce poate să-ți șteargă
Tot trecutul păcătos!
Că mântuirea n-o dau sfinții
Nici n-o cumperi cu arginții,
Mântuirea-i în Hristos.
Asta-i ziua! Ăsta-i ceasul!
Haide prietene, fă pasul,
Mâine poate fi târziu!
Ia decizia înțeleaptă,
Dumnezeu încă așteaptă
Ca să te numească fiu.
El îți va ierta trecutul
Și vei fi un nou născutul
Din apă și din Duh Sfânt;
Vei fi, cu Isus o veșnicie
În cereasca Împărăție,
Îmbrăcat în alb veșmânt. Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/161439/asta-i-ziua-asta-i-ceasul