Puteri de sus
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Zidire spirituala
Puteri de sus
autor: Nichifor Nicu
29.03.2017. ora: 01:40

De multe ori nu înțeleg cum lucrează Dumnezeu,
Dar de fiecare dată mă ajută când mi-e greu.
Îmi trimite ajutorul, nu mă lasă în necaz,
Mă ajută-n orice luptă,-mi sterge lacrima pe-obraz.

Zi de zi mă întărește și îmi dă puteri de sus,
Ca să pot să Îl slujesc până la al vieții-apus.
Și mă-nflăcărează-ntr-una zilnic să Îi pot cânta,
Până El va reveni să mă ducă-n slava Sa.

De-aș trăi mai multe vieți aici, pe acest pământ,
Tot nu cred c-ar fi deajuns să-L slăvesc pe Domnul Sfânt.
El a fost cu mine-n viață de la primul pas făcut,
M-a vegheat, mi-a dat putere, mi-a dat un nou început.

Și așa va fi mereu până lupta-mi voi sfârși,
Și-oi pleca în Rai, acasă, în eterne bucurii.
Mi-a promis Mântuitorul că singur nu voi lupta,
El va fi în orice vreme izbăvire-n viața mea.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161725/puteri-de-sus