Ale vieții circumstanțe
Autor: George Cornici
Album: Versuri printre pelerini
Categorie: Incurajare
ALE VIEȚII CIRCUMSTANȚE

Ale vieții circumstanțe
Nu ne pot intimida,
Nu pot ofili speranțe.
Iar imensele distanțe
Nu pot a ne separa
De eternele nuanțe.

De-ar fi jugul cât de greu
Știm Cine-i Mântuitorul
Ne-nsoțește pe traseu.
Iar pe-acei ce au tupeu
Să ne-atace viitorul
Îi oprește Dumnezeu.

Mai veni-va încercarea,
Iar va bate greul val
Dar vom auzi chemarea
Să continuăm lucrarea
Pân’ ajunge-vom la Mal
Unde-așteaptă sărbătoarea.

Inamici vor mai apare
Să ucid-al nostru plan
Dar simți-vom ușurare,
Vom vedea realizare
Și vom merge cu elan
Spre eternele hotare.

Ataca-ne-vor tentații
Să distrugă ce-am cules
Dar vom sta-n fortificații
Unde vin toți aliații
Care-arată interes
Pentru sfintele locații.

De-am fi prinși în vijelie
(Cum am fost de-atâtea ori)
Sau în clipe de-agonie
Cu curajul lui Ilie
Vom ieși biruitori
Fredonând o melodie.

Orice-aduce viitorul
Bine știm: păziți vom fi
Știm al cui este controlul
De aceea tot poporul
Cu cântări se va uni
Să-și adore Creatorul.

George Cornici/31 Martie, 2017



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/161773/ale-vietii-circumstante