Să ne rugăm împreună. Tată, cer acum ca Numele Tău să fie înălţat, iar semnalul pentru naţiuni să strălucească puternic şi ele să vină. Mă rog ca inimile lor să vadă, pentru ca să nu pierdem semnalul care este înălţat azi în lume, marea împlinire a profeţiei în mijlocul nostru în vremea aceasta. Nu ne lăsa morţi cu inimi necircumcise, ci fă-ne să trăim, să vedem, să Îl auzim pe Hristos. În Numele Lui mă rog. Amin.
Vă rog să deschideţi la Isaia capitolul 11. Se contura la orizont, după cum Isaia profeţise lui Iuda cu vreo 700 de ani înaintea lui Isus, masivul imperiu al Asiriei cu Sanherib ca şi cap, insuflând aroganță şi ameninţări împotriva Ierusalimului. Dumnezeu răspunse: “Eşti doar o secure şi un ferăstrău în mâna Mea, iar când voi termina cu tine, te voi nimici.” Aşadar, vedem climaxul judecăţii lui Dumnezeu, în mâna Sa, la sfârşitul capitolului 10. Sper că mă urmăriţi, versetele 33-34: “Iată, Domnul Dumnezeul oştirilor taie crăcile cu putere; cei mai mari sunt tăiaţi, cei mai înalţi sunt doborâţi. Dă jos cu fierul crângul pădurii şi Libanul cade sub mâna Celui Puternic.” Aşadar, cu această imagine în faţa noastră – avem o pădure fără copaci nedoborâți, ci butuci peste tot, dezrădăcinaţi de către Dumnezeu – începe profeţia despre Odrasla lui Isai. Capitoul 11, versetul 1: “Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui.” Isai este tatăl lui David, aşadar, Lăstarul care iese din tulpina lui Isai este Fiul lui David, împlinirea lui 2 Samuel capitolul 7; un descendent al lui David se va scula să domnească peste oameni, naţiuni. Și ştim că ne îndreptăm înspre teritoiul mesianic din capitolul 11. Fiul lui David, Odrasla lui Isai, este aici, în capitolul 11. Aşadar, doboară copacii pădurii, Libanul este pustiit de către cel Măreţ, iată Odrasla lui Isai. Nicio posibilă indicaţie că 700 ani s-ar fi putut scurge de la capitolul 10 la 11; sau poate 270 de ani. Scoateţi afară pauză dintre capitole.
Să citim împreună versetul 34 din capitolul 10: “Dumnezeu dă jos cu fierul crângul pădurii şi Libanul cade sub mâna Celui Puternic. Va ieşi un lăstar din butucul lui Isai.” Asta e tipic pentru profeţi, dar pentru noi atât de misterios. Tot mereu în cărţile profetice vedem profeţii despre un eveniment care se va întâmpla peste cinci, unul, douăzeci de ani, dar aici nici un indiciu că ce va urma se va întâmpla peste 700 sau 270 de ani. Când eram la un seminar şi îmi frământam mintea cu cărţile profetice, mi s-a predat un lucru foarte folositor, faptul că felul prin care profeţii privesc viitorul îi fac să vadă mai multe rânduri de munţi ca şi un singur munte, nu fac diferenţa dintre rânduri în profeţiile lor. Mă aflam pe bulevardul din Pasadena, unde era şi casa noastră, mă uitam la Nord, înspre muntele Wilson, care se putea vedea o dată la trei săptămâni, dacă dispărea ceața; arată ca un munte. Luni întregi am crezut că e un munte. Dar dacă mergi în acea zonă cu maşina sau pe jos, realizezi că nu e un munte, ci un lanţ de vreo cinci creste muntoase, fiecare mai înaltă decât cealaltă şi nu poţi distinge crestele între ele. Cam aşa am fost eu învăţat să văd profeţiile. Și am găsit acest aspect foarte ajutător şi corect. Am numit acest fenomen “perspectiva profetică”. Isaia se uită la muntele Wilson şi nu distinge crestele rivalului lui Sanherib, sau distrugerea, sau creasta primei veniri a Lăstarului lui Isai. Versetul 34, 31, nici o pauză, nici un indiciu al timpului scurs, ci doar că se vor întâmpla. El ştie că unele creste sunt foarte aproape, ştie ce și când se va întâmpla cu Sanherib. Dacă ne gândim la 1 Petru, profeţii au vrut să înţeleagă ce spuneau, despre ce fel de persoană și timp profeţeau ei, când Duhul lui Hristos vorbea prin ei, când vorbeau despre suferinţă şi glorie. Dar nu au înţeles toate acestea. Chiar și noi înţelegem greu. S-ar putea să ne perplexeze şi pe noi ca şi pe ei. Totuşi, avem unele avantaje faţă de profeţi, deşi sună ciudat, deoarece ei au fost insuflaţi de Duhul, iar noi nu. Dar luaţi în considerare faptul că noi avem toţi profeţii şi putem face comparaţii; și avem perspectiva Noului Legământ despre cum s-au împlinit profeţiile. De asemenea, avem 270 ani în care am privit cum s-au petrecut lucrurile şi putem face o retrospectivă, comentarii despre cum s-a întâmplat. Aşadar, avem nişte avantaje în plus şi poate suntem capabili să ajungem la nişte concluzii pe care profeţii nu aveau cum să le ştie. Cu siguranță acesta este cazul şi cu prima venire a lui Isus.
Aş vrea acum să fac o paranteză în care să îmi spun propria profeţie şi să dau un îndemn ca răspuns la această profeţie. Mulţi evanghelici din generaţia mea, de la 60 de ani în sus (eu am 69 de ani, ca şi Don Carson, Tim este mai tânăr) au susţinut cu batjocură discuţii şi plângeri împărţite cum că noi am fi paralizaţi virtual în ceea ce priveşte studierea profeţiilor. Poate timp de două generaţii am eşuat să studiem profeţiile cu seriozitatea care merită. Ne-a fost atât de frică să nu fim catalogaţi ca şi unul dintre acei zioniști, conservatori, anticrişti, refuzând cultura, înapoiaţi ai erei conferențiale, dar nu dăm nici o atenţie pentru a pune lucrurile cap la cap. Urmează profeţia mea: eu profeţesc faptul că evanghelicii mai tineri, care iau Biblia în serios, vor începe să simtă că paralizia generaţiei mele a fost o exagerare pentru studiile profetice. Chris Tomlin şi alţii vor scrie mai multe cântări de adorare, despre a doua venire mesianică. Tinerii studenți nu vor fi ruşinaţi să scrie disertaţii şi doctorate pe baza textelor din Daniel 9, Matei 24, 2 Tesaloniceni 2, vor fi neintimidați de dispreţul academic al posibilităţilor din viitor. Aici îmi sfârşesc profeţia. Îndemnul meu este să mergeţi înainte cu ceea ce am spus. Totuşi, în acest proces, nu pierdeţi adevăratele câștiguri din ultimii 60 de ani: capacitatea noastră de a predice sfârşitul. Planeta Pământ a înţeles greşit, ca şi panourile publicitare din Minneapolis de acum doi ani și angajarea în lupta cu provocările actuale. Ceea ce este clar la profeţi este ca profeţiile lor au avut scopul de a împuternici desăvârşirea din prezent şi sacrificiul de dragul de a îndepărta suferinţa săracilor şi a altora. Și acum ştim și de eterna suferinţă. Acesta e îndemnul meu.
Dacă trecem prin capitolul 11 din Isaia, atât cât ne permite timpul, vom vedea patru secţiuni, pe care le vom lua pe rând. Sper că aveţi Bibliile deschise, ca să verificaţi toate lucrurile, biblic. Prima secţiune este de la versetul 1 la 5: vedem caracterul Lăstarului, Odraslei, Fiul lui David şi cum El domneşte. Versetul 1: “Apoi o Odraslă va ieşi din tulpină lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El.” Asta ar trebui să ne sune familiar, este aproape identic cu pasajul din capitolul 61, de unde Isus îl citează pe Isaia în Luca 4:18: “Duhul Domnului este peste Mine, iar acest verset se împlineşte în auzul vostru. Eu sunt Acela. Eu sunt Lăstarul lui Isai.” Aşadar ştim, după cum Isus a citat din Isaia 61, care merge în paralel cu Isaia 11, faptul că Isus S-a văzut reprezentând împlinirea acestei profeţii.
Versetul 2: “Duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.” Trei perechi care descriu Duhul ce se odihneşte deasupra Lăstarului lui Isai, Isus Hristos. Înţelepciunea şi priceperea sunt baza celorlalte două, sfat şi tărie. De ce mai ai nevoie în afară de acestea? Ne îndreptăm înspre umplerea pământului cu cunoştinţă şi frică de Dumnezeu. Asta vine în versetul 9. Aşadar, rostul Duhului asupra Odraslei este să Îl echipeze complet pentru a salva lumea cu sfat şi tărie, cunoştinţă şi frică de Domnul, pentru a acoperi pământul aşa cum apele acopăr marea, pentru a salva această creaţie de sub cunoaşterea şi adevărul păcatului.
Versetul 3: “Plăcerea Lui va fi frica de Domnul.” Ce afirmaţie! Atât de contrară cu experienţa tuturor. Zice: “Iubesc să Îmi fie teamă! Mă desfăt în asta, este principala Mea plăcere ca să Mă tem de Dumnezeul Meu.” Ciudată afirmaţie, glorioasă. Plăcerea Lui este să stea în uimire înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este şi plăcerea ta? Este bucuria ta centrală consecința desfătării în Dumnezeu? Teama înseamnă mai mult decât atât. Bucuria Lui este să tremure la gândul de a nu-L asculta pe Dumnezeu. Asta Îl face să fie pe deplin de încredere în judecata Lui asupra oamenilor. Vom reveni la acest aspect puţin mai târziu, pentru a detalia ce înseamnă această idee. Plăcerea Lui este să rămână pe deplin în frică de Domnul şi să judece în dreptate, este o legătură aici. Mijlocul versetului 3 spune: “Nu va judeca după înfăţişare” şi asta curge din plăcerea Lui de a se teme de Dumnezeu. “Nici nu va hotărî după cele auzite.”
De ce este judecata pământească legată la ochi? Putem afla răspunsul din text. Versetul 4: “Ci va judeca pe cei săraci cu dreptate şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia, brâul mijlocului Său.” Judecăţile lui Dumnezeu, ale Odraslei lui Isai pentru această lume, nu sunt fondate pe înfăţişarea şi opiniile altora. Bucuria Lui este în frică de Domnul, nu în frică de om. El nu se uită la faţa cuiva, este imparţial. El ştie de unde Îi vine bucuria şi nu are nevoie de zâmbetul tău în sala de judecată, sau de aprobarea ta, sau de dezaprobarea tău. Nu se teme, căci nu se uită la feţele oamenilor, ci se uită la Dumnezeu şi este pe deplin împlinit în El; aşadar, El judecă cu o perfectă justiţie. Pavel foloseşte cuvintele, la sfârşitul versetului 4 din 2 Tesaloniceni, “cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău”; versetul 8: “Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Şale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.” Aşadar, acum ştim că Pavel a văzut o împlinire, a versetului 4 din Isaia 11 la cea de a doua venire. Isus a văzut o împlinire de la versetul 1 la 5 la prima venire. “Sunt aici. Acest text de azi este împlinit, în auzul vostru, Duhul Domnului este peste Mine.” Ceea ce înseamnă că muntele Wilson – care reprezintă versetele 1-5 – are cel puţin aceste două creste: prima perioadă a istoriei ascunse, prin venirea lui Hristos, oferindu-Se ca o răscumpărare pentru toţi, apoi un alt lanț muntos, faptul că va ucide pe toţi cei răi, cu suflarea gurii; ambele sunt insesizabile în versetele1-5. Aşa se termină partea întâi: o descriere a lui Mesia şi a regatului Său.
Partea a doua: versetele 6-9. Pacea din regatul lui Dumnezeu și al lui Hristos. Versetul 6, unde nu se face nici o referire la timp: “Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paște la un loc şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de țâță se va juca la gura borței năpârcii şi copilul înţărcat va băga mâna în vizuina basilicului. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.” Asta este cu adevărat ceva nou. Rezumatul din versetul 9 are o parte negativă şi o parte pozitivă. Negativă – nu se va face nici un rău, toate acele animale care ucideau copii şi chiar şi unele pe altele, care transmiteau virusuri, bacterii: “Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt.” Deci forţele răutăţii care afectează animalele şi copiii nu vor mai exista. Cum vor dispărea? Următoarea jumătate a versetului începe cu “căci/pentru că”, un cuvânt cheie în ebraică şi continuă să spună că “pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.” Ştim că Împărăţia va fi una universală şi ştim că este una pământească, animale şi copiii se vor juca. Și aceste animale se comportă în concordanţă cu înţelepciunea lui Dumnezeu, dar nu ştiu cu exactitate ce înseamnă acest principiu şi cum funcţionează. Însă ştiu rezultatul, acela că atunci când cunoştinţa Domnului nu va mai fi oprimată, aşa cum este în Romani 1-18, ea va exploda şi va umple pământul, va schimba animalele. În momentul de faţă, animalele nu acţionează conform cunoştinţei Domnului, cunoştinţa nu umple pământul aşa cum trebuie, căci e oprimat până şi de către animale, nu se comportă cum trebuie. Este incredibil, sunt multe lucruri care ne depăşesc şi nici nu le ştim numărul. Aşadar, Duhul Regelui, Duhul de cunoştinţă şi frică de Domnul, este atât de puternic, să nu uităm că vorbim de Rege, Odrasla lui Isai, este atât de puternică încât şi animalele sunt schimbate.
Când se va întâmpla asta? Când Don Carson mi-a dat această temă, mi-a pus o paranteză în care scria să predic şi din Isaia 65. Dar eu mă gândeam că este predica mea, el zicea că este a lui. Oricum aş fi făcut-o, Don, cred. Îmi îngreunezi situaţia. Aşadar, când se vor întâmpla acestea? În Isaia 65:25, mă puteţi urmări, căci este controversial, s-ar putea să numesc pe cineva. Acest paragraf este mai mult sau mai puţin, de fapt, este aproape la fel cu Isaia 11:9. Citim Isaia 65:25: “Lupul şi mielul vor paşte împreună, […] niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.” Se aseamănă cu Isaia 11 cu 9. Înţelegem că se referă la aceeaşi perioadă, cred că toţi sunteţi de acord. Cele două paragrafe au aceeaşi descriere a realităţii. La începutul Isaia 65:17, citim: “Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.” Avem aici o descriere a noului pământ şi cer, atât în Isaia 65:17-25 şi Isaia 11:6-9. Lupul paște împreună cu mielul, copilul fără nici o vătămaie se duce de acasă şi se joacă lângă și cu şerpi – nu e nici o problemă. Dar poate vă gândiţi că există un deranjament: în versetul 20, capitolul 65, vă gândiţi că acest copil trăieşte o viaţă lungă şi fericită, apoi moare în noul pământ. Nu! Versetul 20 zice despre noul pământ: “Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr.” Deci nu va muri în tinereţe, din cauza unui şarpe, accident sau altceva de felul acesta, ci va muri de bătrâneţe. Mai departe scrie de păcătos, dar el de unde a apărut? El va muri la o sută de ani şi chiar dacă a beneficiat de noul pământ, va muri şi va ajunge în Iad. Va fi blestemat. Avem noul pământ cu animale paşnice, copii care nu mor la tinereţe, ci duc o viaţă din belşug şi mor la bătrâneţe; la fel şi păcătoşii, doar că ei mor şi sunt judecaţi.
Ce să înţelegem de aici? O explicaţie, cea a Amilenialismului, poate şi a Postmilenialismului, este să spunem că aceste cuvinte sunt metaforice (în capitolul 65, moartea copilului care creşte şi moare la 100 de ani) şi referinţa din ultimul capitol ar fi într-adevăr ultima etapă unde nu este moarte, nici păcat. Aceasta e o explicație. O altă explicaţie este cea a Premilenialismului, care spune că aceasta este încă o creastă într-un şir de munţi, care apare după cea de a doua venire. În acest mileniu, animalele au cunoştinţa Domnului, copiii nu mor şi oamenii mor sătui de zile, dar există şi păcătoşi, care sunt judecaţi mai târziu. Eu am citit ceea ce sper că sunt cele mai bune încercări ale Amilenialismului să mă ajute să înţeleg cum poate fi asta o metaforă pentru a nu muri. Iată ce spune una dintre ele (persoana care a spus nu se află aici): “Ceea ce nu avem capacitatea să înţelegem poate fi înţeles numai prin ceea ce ştim deja. Avem de-a face cu metafore.” Îmi vine să spun că am o capacitate să înţeleg că nu vei muri niciodată. Asta nu e o propoziţie complexă şi nu presupune lucruri mai presus de înțelegerea mea. Faptul că un tânăr nu va muri niciodată este de înţeles, pentru asta nu e nevoie de metafore ca să înţeleg, mai ales metafore de genul: “Moartea lui viitoare va arăta ca el va muri.” Îmi pare rău, dar nu prea sunt de acord cu Amilenialismul şi ştiu că majoritatea de aici îl agreaţi. Aşa că încă nu sunt convins, sunt dispus să îmi schimb părerea, cândva, chiar dacă nu vreau deocamdată.
Eu vă sugerez să citiţi versetul 17 din capitolul 65: “Eu fac ceruri noi şi un pământ nou” spune “nou”. Prima dată, Mesia, Odrasla, vine în lume, se întrupează, asta reprezintă începutul noului pământ, cer; acolo s-au întâmplat lucruri care n-ar fi trebuit să se întâmple decât în ultimile zile, am fost iertat de păcatul meu, am fost vindecat, voi învia din mormânt, noua creare a pământului şi cerului. Apoi a doua venire iniţiază o altă creastă, evenimentele se duc înspre sus, dar nu chiar până sus, căci intervine păcatul şi moartea, apoi urmează victoria finală. Aşadar, asta e înţelegerea mea.
Să vedem dacă putem fi corecţi. Am putea spune că povestea Premilenialismului, cu care eu sunt de acord, foloseşte câteodată nişte speculaţii pentru a spune cum condiţiile mileniului funcţionează. Amilenialismul foloseşte uneori exegeze pentru a spune cum poate funcționa. Aşadar, alegeţi care va place. Acesta este unul dintre alte motive pentru care viziunile mileanare nu se găsesc în documentele teologice care declară crezul nostru – și știm că asta este o idee bună, scrieți asta, că este o decizie bună. Îl văd pe prietenul meu Sam care îmi zâmbeşte, el a scris o carte despre Amilenialism; Sam, te consider unul dintre cei mai preţioşi prieteni ai mei. Nu-i aşa că e bine? Mă simt atât de fericit, mă bucur că eşti aici. Mergeţi la el şi întrebaţi-l. La prânz am discutat şi el mi-a zis: “Să ştii că amândoi avem o problemă în situaţia de faţă din textul ăsta.” Iar eu i-am răspuns că ştiu. Am terminat secţiunea a doua.
Ultimile două vor fi trecute mai repede în revistă. Versetul 10 reprezintă a treia secţiune. Dar poate nu am rezumat: versetele 6-9 – leul care stă cu mielul, pământul plin de cunoaşterea Domnului, precum apele acopăr pământul, reprezintă descrierea cerului şi pământului nou, exprimând Mileanialismul, sau reprezintă metafore, ceea ce eu nu cred. Totuşi, să încheiem cu o concluzie pentru partea asta: deşi nu avem toţi aceeaşi părere în legătură cu această problemă, în ceea ce priveşte numărul crestelor muntelui Wilson, sper că este adevărat când spun că suntem încântaţi în a recunoaşte că nu va fi moarte, dupa ce se va termina istoria, crestele, nu va fi moarte sau păcat, leul va sta lângă miel în noul pământ, iar Isus va fi Rege. Asta este ceva glorios.
Versetul 10 spune că naţiunile pământului migrează înspre acest regat Mesianic, de-a lungul crestelor; nu prea sunt de acord cu interpretarea. Versetul 10: “În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare, neamurile se vor întoarce la El şi slava va fi locuinţa Lui.” Nu glorios, ci glorie. Aşa va fi acel loc. Pavel citează acest verset, cel mai clar citat din tot Noul Testament, găsit în Romani 15:12, Pavel arată că misiunea lui la neamuri, este o împlinire a acestui verset. Ştiu, cel puţin, că această dimensiune a capitolului 11 este împlinită în misiunea lui Pavel. Cum altfel să fie împlinirea, dacă nu de Pavel? Neamurilor, semnalul este dat, căutaţi-L pe Mesia, odihniţi-vă în gloria Lui, El vă va întâmpina, vă va permite să vă bucuraţi cu poporul Lui.
Ultima secţiune a capitolului 11 reprezintă versetele 11-16, peste care voi trece. Ar fi şi mai controversat. Dar mai avem 13 minute, aşa că trebuie să ajungem la aplicaţii. Vreau să spun atât: aceste versete prezic unirea rămășiței celor din Israel. Nu este vorba despre naţiuni, este făcută distincţie. Versetul 11: “În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară – probabil aminteşte de Exod ca şi prima oară – ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său.” Versetul 12: “El va înălţa un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniţii lui Israel şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului.” Cu alte cuvinte, se va înălţa semnalul: “Veniţi popoare, munţi, nu staţi în faţa lor, voi face văi în loc de munţi, voi seca râurile, iar rămăşiţa Mi-o voi aduce înapoi.” Așa interpretez eu Romani 11, dar nu voi intra în detalii.
Avem trei aplicaţii:
1. Isus Hristos, Odrasla din Iese, este semnalul salvator a lui Dumnezeu pentru naţiuni. Astăzi! Aşadar, l-am văzut pe Pavel citându-l. Romani 15:9, Mesia a devenit un Slujitor al Israelului pentru naţiuni, ca ele să Îl glorifice pe Dumnezeu, aşa cum este scris în Isaia 11:10. Misiunea Bisericii de a aduna naţiunile este Isaia 11:10. Secolul 20, o perioadă în care e mare lucru să fii în viaţă – apropos, ştiu că suntem în secolul 21. Secolul 20 a fost secolul celei mai mari expansiuni a bisericii creştine din istoria lumii. Europa, Canada, şi Australia s-au întors invers. În acele zone, influenţe masive au avut impact, iar azi, aproape nimic. Dacă America va urma în acestă lume aproape complet secularizată, nu ştiu. Dar ştiu că în timp ce aceste zone mergeau înapoi, Asia, Africa şi America Latină au răbufnit atât de mult deasupra faţă de cum erau la începutul lor în secolul 20 în a-L căuta pe Dumnezeu, încât au compensat pierderile din Europa, Canada şi Australia. A fost un secol uimitor. Citiţi cărţile marilor autori despre memoriile lor, cele ale lui Phillip Jacobs, Andrew Walls, este impresionant ceea ce a făcut Dumnezeu; chiar dacă nouă ni se părea că lucrurile nu sunt cum trebuie, Dumnezeu a avut un alt plan cu acea mişcare. Aşadar, dacă America – aștia suntem noi și ştiu că sunteţi mulţi din America Latină, şi mă bucur pentru ce face El – dar vorbesc despre cei care locuiţi în acest loc. Așadar, dacă Dumnezeu ne va îngădui să mergem pe urmele puterilor seculare, nu știu ce revelanță istorică va aduce; nu ştiu care e planul Lui, nu știu dacă va găsi 10 oameni în Sodoma. Dar ştiu ceva… Dacă mai ai putere în biserica ta, dă-o naţiunilor. Semnalul este înălţat. Trăim într-o perioadă în care Isaia 11 se împlineşte uimitor. Dumnezeu Îşi adună oamenii din toate popoarele, pentru a lua parte cu El. Acesta e punctul 1.
2. Odrasla lui Iese judecă în adevăr şi Îşi cheamă poporul să fie un popor al neprihănirii şi adevărului. Versetul 3: “Nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate.” Isus face aluzie la aceste cuvinte în Ioan 7:24: “Nu judecaţi după înfăţişare, ci după adevăr.” Cu alte cuvinte, Isus vrea să ia un cuvânt al profeţiei pentru a arăta ce fel de persoană era El şi l-a spus pentru ca şi poporul lui să devină aşa. El asta face: dreptate, neprihănire, se delectează în frica de Dumnezeu, nu se uită la înfăţişare, ci face dreptate, indiferent de preţ, aşa a făcut El și asta nu e o morala. Să nu vă fie teamă să folosiţi profeţii astfel. Să nu credeţi că trebuie să faceţi teologii minunate, ci îndreptaţi-vă înspre ce s-a îndreptat şi Isus. Fiţi ca Isus. Ne cheamă să fim oameni de un adevăr radical. Aşa este El, așa este și Isaia. Oamenii care nu judecă după înfăţişare. Diferenţele rasiale nu fac pe cineva vinovat sau inocent. Fie că ai un statut înalt într-o companie mare sau porţi o uniformă albastră de poliţist, nu te justifică. Nu la asta trebuie să te uiţi, nu judeca după aparenţe. Noi suntem oameni ai adevărului. Scriem scrisori oamenilor pentru a afla realitatea înainte de a alerga la Twitter, Facebook şi alte site-uri. Noi suntem mesianici conduşi de adevăr. El nu a judecat după înfăţişare, ci după dreptate, nu se uită la ce nu e important, era imparţial, adevărat, spunea lucrurilor pe nume. Nu se uita la fețele oamenilor care încercau să facă pe nevinovatele astfel încât să-l facă pe judecător să se înmoaie. El era complet dedicat adevărului. Asta vrea să fim şi noi în America, azi. Să fim oameni meticuloși în ceea ce priveşte locul unde ne punem numele. Dacă tu eşti autorul, semnează-ţi numele, altfel nu o face. Dacă două persoane au scris o lucrare, numele ambelor să fie trecute. Noi nu trebuie să urmăm căile lumii în a face un ban sau a câştiga un suflet. Profeţii vorbesc şi pentru acum, avem o Odraslă, un Lăstar minunat care domneşte peste pământ, priveşte la noi şi are aşteptări în privinţa poporului Său, să fie ca El pe acest pământ. Cât a fost de liber, cum a reuşit? Şi-a găsit delectarea în frică de Dumnezeu.
Versetul 3 zice că nu va judeca după ceea ce vede ochiul şi ce cred oamenii, cum arată, ce spun, nu se lasă intimidat de opinii, ci este liber cu adevărat. Tu eşti liber să spui adevărul la şedinţă, în faţa camerelor de filmat? Ştiu unde este delectarea şi satisfacerea mea, voi spune adevărul, am nevoie de aprobarea Lui, nu a altora, Odrasla care guvernează e de partea mea, delectarea mea e în frică de Dumnezeu, nu de om. Ultima parte a versetului 3: gloria lui Isus este ultima noastră casă. Voi ajunge acasă la un pământ şi cer nou. Nu a trebuit să muncesc prea mult ca să inserez asta aici. De fapt, am văzut asta în text fără să observ noțiunea de casă.
În Apocalipsa, cum a procedat Isus cu Isaia 11, cu privire la El Însuşi? S-a identificat cu Lăstarul, Odrasla lui Isai. Apocalipsa 22:16: “Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.” Nu numai Descendent, ci şi Rădăcină; nu doar Sămânța, ci și Lăstar; Tată – Fiu; Început – Sfârșit. Nu aşa a oprit Isus pe Farisei? I-a întrebat – dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui? Nu i-au putut răspunde. Preexistență! Când El a zis că înainte de Avraam, exista El, Isus, s-a întrupat, născut din fecioară, din genealogia lui David. Avem un Rege minunat.
Care era destinul Său? După Isaia 11:10: “Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.” Când se va termina lucrarea salvării, vom intra în odihnă Lui, casa finală, descrisă într-un singur cuvânt – glorie. Asta înseamnă că suma tuturor frumuseţilor Sale, va fi glorie, duh de înţelepciune, cunoştinţă, putere, sfătuire, frică de Domnul, toată această panoramă a frumuseţii Persoanei Sale va reprezenta gloria acelui cămin. Va reprezenta suma frumuseţii lucrării Sale. Ce lucrare? Adunarea naţiunilor, restaurarea poporului Israel, cer şi pământ nou, îndepărtarea blestemului, a răului, a distrugerii, aşa va arăta locul de odihnă, care se va numi “glorie”. Aşadar, toţi care am auzit semnalul Odraslei, nu vom mai suferi şi orice bucurie imaginabilă se va materializa şi vom ajunge acasă, în sfârşit.
Tată, mă simt atât de mulţumitor că părerile diferite pe care le avem în această lume decăzută, imperfectă nu diminuează gloria Ta. Tu eşti uimitor, fii înălţat şi fă ca în zilele următoare noi să urmărim dreptatea şi să misionam printre neamuri, pentru că avem o casă sigură, reprezentată de Tine şi gloria Ta. Îţi cer de dragul Numelui Tău măreţ. Amin.