E primăvară...totul a înmugurit...
Numai sufletul, săracul...a rămas neînoit...
Flori, parfum, delicatețuri, pentru stil și pentru șarm...
Numai sufletul tânjește... chinuit, din an în an...
Primăvară... O iubito! Toți te alintăm frumos...
Însă sufletul rămâne...gol, pustiu... La ce folos?
Când afară flori și poze, declarații de iubire...
Iar în inimă tristețe... dacă nu ai mântuire...
Toți se bucură de soare, de verdeață și culori...
Numai inima săraca... suferă de tainic dor...
Primăvară de Iubire... primăvară de Cuvânt...
Fa ca să răsară-n inimi, tot ce este bun și sfânt!
Să nu uite nici un om, că lăsat-a Creatorul,
Naștere din nou, prin jertfă, sus pe cruce... mărțișorul...
E un obicei... și-atât... însă gestul Lui Isus,
Este dulce primăvară, pentru sufletul răpus...
Bob de grâu... pus în pământ... Primăvara va răsare!
Nimic nu e nou, preasfânt, dacă mai întâi nu moare...
Să lăsăm tot ce e vechi...tot ce e păcat și rău...
Să primim o primăvară care este Dumnezeu!