Mulţi creştini se întreabă în gândul lor: oare eu ce trebuie să fac pe pământ, care este menirea mea, ce vrea Dumnezeu de la mine. Răspunsul la această întrebare se găseşte în Biblie şi nu doar la întrebarea aceasta ci la toate întrebările care ne pot trece prin minte. Dar toate aceste răspunsuri Dumnezeu le dezvăluie celui care cugetă în citirea Bibliei, o înţelege, şi se străduieşte să o trăiască. Aşadar creştinii trebuie să-şi examineze viaţa conform sfintei scripturi, citind-o ei află că de fapt nimeni nu este gasit fără păcat înaintea Domnului şi că ei au nevoie de mai multă pocăinţă. Fiecare creştin în momentul în care păcătuieşte înaintea Domnului, Isus se întristează dar părându-ne rău de acel păcat sau păcate şi cerând iertare Domnului, El ne iartă cu toate că ştie că vom mai păcătuii în viitor, El face asta pentru că ne iubeşte atât de mult încât niciodată nu ne vom putea imagina cât de mult. Dar Isus ne iartă cu o singură condiţie, să vadă că noi progresăm în fiecare zi, fie prin exemplul în purtare, fie în vorbire ca mărturie altora, fie cunoscând mai mult din tainele Bibliei şi cel mai important e să vadă în noi o inimă mai curată, să vadă că ne străduim să ne îndepărtăm de păcat cât mai mult posibil, să vadă că teama faţă de El creşte pe zi ce trece. Crescând teama faţă de Dumnezeu şi îngrijorandu-ne cât mai mult de sufletul nostru, ca el să fie mântuit, teama faţă de lume şi de batjocurile ei adresate nouă, va scădea tot mai mult, în funcţie de creşterea fricii de Domnul şi grijile lumii acesteia, fiind incluse aici banii, îmbrăcămintea, sănătatea, alimentaţia noastră zilnică şi multe altele, la fel şi ele, vor scădea cât mai mult posibil, în funcţie de cât de mult ne îngrijorăm de sufletul nostru gândindu-ne unde vom merge după moarte. Aşadar, singura cale ca creştinul să progreseze şi să nu scadă în credinţă este ca acesta să realizeze că trebuie ca în fiecare zi din viaţa lui, este necesar ca măcar puţin timp trebuie dedicat Domnului prin rugăciune, care este ce-a mai puternică armă a noastra în luptele noastre împotriva diavolului şi robilor lui, robii lui fiind oamenii din lume; prin citirea Bibliei, unde Dumnezeu ne dezvăluie adevărul şi puterea Lui absolută, pentru care nimic nu este imposibil ci totul devine posibil, absolut totul; sau prin orice fel de laude adresate Domnului, deoarece făcând aşa, dedicând Domnului timp, atunci şi Dumnezeu ne dă nouă timp să ne pocăim mai mult.
Un profesor la şcoală dă nota 4 elevului care nu a ştiut ce să scrie la test. Bineînţeles că auzind elevul asta începe să-i pară rău şi se gândeşte cum să-şi scoată nota ce-a rea. Elevul realizând că este într-o stare rea cu materia respectivă, merge la profesor şi îl întreabă:
-Domnule profesor, ce trebuie să fac ca să trec clasa?
-Întradevăr vrei să treci? . . . Răpunse profesorul surprins şi cât se poate de serios.
-Da, deoarece îmi dau seama de starea gravă în care sunt şi realizez că nu trec la materia dumneavoastră.
-Dacă chiar îţi doreşti să treci, zise profesorul, trebuie să munceşti deoarece orice lucru bun ca să îl poţi duce la un bun sfârşit are nevoie de multă muncă dar când este finalizat te bucuri şi eşti mândru cu el, nu este aşa?
-Ba da domnule profesor, răspunse elevul, deci ce ar trebui să fac?
-Păi în primul rând vreau să te văd activ în prezenta mea, iar ca să poţi deveni activ trebuie ca tu să munceşti puţin acasă în fiecare zi, deoarece numai aşa poţi ţine pasul cu materia, înţelegi?
-Da, voi încerca să fac aşa şi dacă nu înţeleg ceva vă pot întreba?
-Orice ai nevoie să ştii chiar şi explicatile cât mai exacte le găseşti în manualul materiei mele, din care vă predau zilnic. Trebuie doar să fi atent.
-Am înţeles. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi spus ce trebuie să fac.
-Oricine vine la mine cerând ajutor, eu îl voi ajuta cu cea mai mare plăcere, spuse profesorul cu o voce blândă şi caldă.
Ceea ce am expus mai sus este un dialog care de fapt semnifică o conversaţie dintre om şi Dumnezeu, Dumnezeu spunându-ne că nu putem ajunge în rai dacă nu muncim să ajungem acolo. Iar prin muncă, înţelegem câştigarea a cât mai multor suflete către Isus şi frământarea noastră de zi cu zi pentru ca să nu fim găsiţi nevrednici înaintea Domnului. Manualul materiei predate de profesor reprezentând Biblia lăsată de Isus, pe pământ pentru noi, ca ghid zilnic!