Trei zile-au fost demult odată
Trei zile care din răstimp
Ne strigă-acum şi ne arată
Ce s-a-ntâmplat pe-acest pământ.

Trei zile, martori pe vecie
La tot ce-atunci s-a întâmplat
Ele-au privit cu grozăvie
Cum omul cade în păcat.

Şi-au vazut ele măreția
Dar şi puterea din înalt
Când Domnul nostru Sfânt Mesia
Al morții bold a sfărâmat.

VINERI

Am fost o zi ca şi oricare
Dar martoră la mari minuni
Eu nu ştiam că vor apare
Tunete, fulgere, furtuni

Dar nu furtuni de vânt şi ploaie
Ci o furtună în neant
Căci în vazduh în larga zare
Lupta tot cerul preaînalt

Şi nu ştiam ce se petrece
Parcă erau toate pe dos
Pân' am văzut o gloată mare
Şi mult popor mergând pe jos

Urcau pe dealul căpățânii
Sau Golgota cum se spunea
Şi-n fruntea lor erau trei oameni
Iar gloata-n urma lor urca.

Unul din ei avea pe față
În ciuda sângelui uscat
O pace parcă nedescrisă
Şi doi ochi blânzi de neuitat

Şi am ştiut ca El era
Mesia ce avea să vină
Căci am simțit în ființa Sa
O mare putere divină

Şi chiar dacă avea puterea
Să se înalțe-atunci la cer
Mergea 'nainte şi mulțimea
Îşi bătea iarăşi joc de El.

Ajunşi acolo sus pe deal
Mulțimea i-a întins pe cruce
Pe crucile ce pân' acol'
I-au pus pe ei a şi le duce

Şi cuie, o ce cuie mari
I-au pus în mâini şi în picioare
Iar El statea cu doi tâlhari
In ziua caldă şi-arzătoare

Îşi ridica privirea-n sus
Cu ochii parcă cerea milă
Era-ntre cer si pământ pus
Purta a oamenilor vină

Şi nu cerea să fie atunci
El, ocolit de-această soartă
Ci mijlocea-n suspine lungi
Pentru acea nebună gloată

Căci doar nebun poți fi să faci
O mişelie ca aceasta
Şi cum să stai privind, să taci
Când El îşi da pe cruce viața

Mă durea tare sa mă uit
La-acea priveliște de groază
Mă întrebam cum au putut
Pe Fiul sfânt să-l răstignească.

Şi mi-am oprit atunci lumina
Când Domnul a trecut în moarte
Pământu-şi scutura zidirea
Şi ziua s-a schimbat în noapte

Şi mama Lui, o cum plângea
Sub cruce jos pe al său fiu
Şi parcă nicicum nu credea
Că Domnul Sfânt nu era viu

Se isprăvise-acum tot chinul
Speranța parcă era moartă
O umbră-acoperea tot cerul
Tăcea acum întreaga gloată

SÂMBĂTĂ

Acum totul s-a liniştit
Şi forfota a încetat
Natura parcă a murit
Tot zbuciumul s-a încheiat

Parcă sta ceru-n aşteptare
Să se întâmple-atunci ceva
Era aşa o-nspăimântare
Şi pacea-n zare se pierdea

Mesia Domnul cel preasfânt
Era-acum mort şi îngropat
Zăcea în recele mormânt
Era dintre ai săi plecat

Iubiții Domnului plângeau
Şi erau trişti nespus de tare
Pe Domnul ei nu-l mai aveau
Nu aveau nici o alinare

Mai ales unul sta atunci
Nemângâiat, părându-i rău
Suspinele-i erau adânci
O Petre unde-i Domnul tău?

DUMINICĂ

Eu sunt o zi atât de mare
Cea mai frumoasă dintre toate
Povestea-mi n-are asemănare
Eu port şi-aduc veşti minunate

Veşti care înnoiesc speranța
În inimile frământate
Veşti care au în ele viața
Şi-eliberare de păcate.

Sunt ziua acesta-n care acum
Stăm adunați toți împreuna
În mine s-a-mplinit precum
Se profețise în scriptură

Şi sa-ntâmplat precum vă spun
A fost o mare bucurie
Luați aminte voi acum
Căci ce vă spun, e apă vie

Un susur blând și-o caldă adiere
Treceau în taină prin grădină
Un sfânt fior şi-o dulce mângâiere
Şi raze albe pline de lumină

Venea Maria la mormânt
Să îngrijească trupul lui Isus
Dar iată piatra era la pământ
Şi Domnul oare unde era pus?

O groază mare-atuncea o cuprinse
Căci Domnul ei nu era de găsit
Cine-l luară şi unde îl puse
Şi-ndată la apostoli a fugit.

O fugă-amară plină de durere
Şi-n urma ei semăna lacrimi multe
Îşi simțea trupul sleit de putere
Vroia ca cineva să o ajute

Găsi pe cel ce Domnul-l iubea mult
Dar şi pe Simon Petru împreună
Şi-şi descărcă al inimii tumult
Şi spuse celor doi de ce veniră

Au luat pe Domnul meu Isus
Le spuse ea cu-nflăcarare
L-au luat şi nu ştiu un' l-au pus
Veniți şi voi cu mine pe cărare

Şe întrecuseră în drumul spre mormânt
Le-ardea în inimi un dor sfânt de El
Nu mai vedeau nici cer şi nici pământ
Vroiau să vadă unde-i sfântul Miel

Odată-ajunşi acolo, au-văzut fapte
Mormântul gol şi piatra răsturnată
Ştergarul şi fâşiile de-o parte
A lor credință era încercată.

Afară lângă piatra de mormânt
Şedea Maria şi plângea amar
Îi curgeau lacrimile pe pământ
Credea că totul este în zadar

Îşi amintea acum plină de dor
De-acele clipe scumpe neuitate
Când l-a primit în suflet cu-n fior
Pe Tatăl, o ce clipe minunate.

Căci numai El dăduse bucurie
În sufletul ei trist şi-mpovărat
Doar El îi dăruise mântuire
Şi-o viață nouă fără de păcat

Şi iată a văzut atunci 'nainte
Doi îngeri albi şezând în locul lui Isus
De ce plângi tu femeie aşa de fierbinte?
Căci nu ştiu unde pe Domnul mi l-au pus

Dar iată că apare grădinarul
Ce era El, Domnul cel preaiubit!
Pentru ce plângi şi-ți verşi amarul?
Pe cine cauți şi nu ai găsit?

Văzându-l şi crezând că-i grădinar
A început mai tare-atunci a plange
O, spune-mi unde-i zicea cu amar
De l-ai luat 'napoi îl voi aduce.

Isus văzăndu-i dorul şi suspinul
I-a deschis ochii ca deplin să-L vadă
"Marie"a spus El topindu-i chinul
"Rabuni" spus-a ea nevenindu-i să creadă.

Aşa au fost cele'ntâmplate
A fost o bucurie de nespus.
O, hai şi tu soră şi frate
Vesteşte învierea lui Isus

Şi spune tuturor să ştie lumea
Că Domnul Tău Isus Hristos trăieşte
Vesteşte azi şi tu cu noi minunea
Hristos a înviat ce mare veste!

Amin!