Mielul de jertfă
Autor: Florența Sărmășan
Album: Tot mai aproape de Isus!
Categorie: Paște
Pe drumul lung și prăfuit
Un OM mergea încet, gemând,
Era zdrobit si chinuit
Abia, se târa pe pământ
Ducea în spate o cruce grea
O cruce, plină de păcate
Icnea sub greutatea sa
Dar le duce rănit, pe toate.
La moarte OMUL se ducea
Știa preabine ce-L așteaptă.
Milă, la nimeni nu găsea
Și nici o judecată dreaptă.
Cu greu, la Gologota a ajuns
Dar, a căzut de multe ori.
Pe lemn avea să fie pus
De groază-L cuprindeau fiori.
Și iată-L sus, crucificat,
Cu doi tâlhari alăturea
El, cel umil, nevinovat,
E gata, viața să și-o dea.
E gata moartea s-o primească
Ca omenirea să salveze,
E gata acum să se jertfească
Să-ndure chinurile grele.
Călăi Îl bat fără de milă,
Îl scuipă și-L batjocoresc.
Li-e scârbă, Îl privesc cu silă
Al său chip, nu-i mai omenesc.
Cu căngile carnea i-au rupt
Și L-au lăsat însângerat
El însetat, apă a cerut
Dar ei, oțet să bea I-au dat.
Și hoții s-au înspăimântat
Când au văzut așa cruzime
Ei simțeau că-i nevinovat
Indiferent ce li se spune
Chiar înainte de-a sfârși
Unul din ei a cutezat
Să-i ceară milă, când va fi
La Ceruri, mare Împărat.
Isus în chin și agonie
Tâlharului, cu glasul stins,
I-a spus că-n Cer are să fie
Sus, Îl va duce cum a zis.
Apoi, pe cruce s-a sfârșit.
Pământul s-a cutremurat
Pe cer, soarele s-a oprit
Și întuneric s-a lăsat.
Mielul cel Sfânt a fost jertfit
S-a dus la moarte curajos
Căci fără vină a murit
El, robul cel mai credincios.
El a spălat al nost' păcat
Prin moartea Lui, ne-a curățit,
Cu sânge ne-a purificat
Ca să trăim la nesfârșit.
Amin
Câmpia Turzii, 23 martie 2017
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/162215/mielul-de-jertfa