Amintiri cu petale de-aramă
În roua de lacrimă arsă,
Pe-o uliță, satul mă cheamă
Pe stânga, la ultima casă.

Aprinsă-i gutuia-n obloace
Și iar liliacul dă-n floare,
Narcisa din humă se-ntoarce
Cu-aceeași privire de Soare.

Iar plopul, cu frunza întoarsă,
Peste zări a vegheat zi de zi,
Zăresc semnătura pe scoarță,
Crescută prin vremuri pustii.

Mă-ntorc șchiopătând, gârbovită,
Iubirea dintâi să mi-o caut
Și vreau s-o păstrez infinită,
S-o trilui prin văi, ca un flaut.

Vin iar, să adun sânziene,
Să-mplet o cunună frumoasă
La poarta Iubirii eterne,
Pe stânga, la ultima casă.

Voi drege și ciutura, plugul,
Dezgropând și talantul primit,
Prin flăcări spori-voi belșugul,
Să răscumpăr ce am risipit.

De voi fi sub cruce căzută,
Te-aștept drag Isus, știu că-Ți pasă,
Pe banca din urmă, pe-o cioată,
Pe stânga, la ultima casă.

De aici, din unda curată,
Când Crinul mă-mbracă-n splendoare,
Culege-mă scumpul meu Tată
Și ține-mă veșnic în Soare.