Te-ai încrezut în oameni... te-ai încrezut în soartă
Și n-ai privit spre ceruri să-L vezi pe Creator...
În inima de gheață n-a înflorit iubirea
Și aripi niciodată nu ai deschis spre zbor...

Ai strâns averi și faimă... ți-ai construit palate
Și te doreai mai sus pe scara de valori
Dar vai, lăuntrul tău era așa de negru
Că într-o zi chiar tu ai prins să te-nfiori...

Și-atunci, pentru o clipă ai vrut să te oprești
Și ai privit în urmă dar urma s-a pierdut...
În pumnii ce odată musteau de bogăție
Era deșertăciune și goană după vânt...

Cu ochii plini de lacrimi... cu sufletul flămând
Ți-ai ridicat privirea spre cerul Celui Drept
Și-ai auzit o Voce ce-n taină ți-a șoptit
”O, vino fiu iubit! De-atâta timp te-aștept!”

Ce sfântă fericire... ce har nemărginit
Să poți gusta Iubirea cea sfântă și curată...
Să vii cu mulțumire în fiecare zi
Căci ai în cer un Prieten, un Împărat și Tată!!!

Vulcan-12-03-2017
Mary