„Toamna se numără bobocii!”
Așa ne-nvață o zicală,
Dar cum ne amăgesc excrocii
Adăugând cifre de fală!

Știind belșugul c-o să vie
Putem să nu luăm în seamă
Câtă retorică pustie
Trufașă după ea ne cheamă.

Apoi doar plescăim din buze:
Cum s-a-ntâmplat așa în viață
Că drumu-i în căzute frunze
Legate-n ațele de gheață.

Nădăjduisem numai roade
De-a socoti cu mintea rece -
Regretul supărat ne roade
Că număru-n deșert ne trece.

Și curge timpul, băutura
Cea veselă închisă-n doage,
Noi, beți, iar înjurăm doar gura
Ce-n gol putuse să ne bage...

Cu Soare trec azi prin livadă:
E zbor atâta și lumină!
Nu caut nici un fel de roadă
Sub bolta largă și senină.

Chemarea-n ceruri mă îndeamnă
Și-i cred Speranța depărtată:
Bobocii se măsoară-n toamnă,
În primăvară ei mă-mbată –

Cu prospețimea și seninul,
Cu înflorirea și frumosul
Și-s beat uitând demult cum vinul
Își poartă gustul și mirosul.

Și dacă toamna mohorâtă
M-avertizeză cu abacul,
În primăvara-mbobocită
Îmi pierd valoarea mea cu sacul.

Trăiesc fiindcă se trăiește
Și cred fiindcă am Credință,
Iar socotirea, pe-omenește,
O las să scadă-n Pocăință.

Plecat sunt din numărătoare,
Din socotințele livide,
Ca pe-o minune, orice floare
O întâlnesc când se deschide.

Și ce mi-s numere precise
Cu jalea lor că-s prea mărunte
Când înfloresc atâtea vise
Sub argintările cărunte.

Umfle-nțelepții toți bojocii
De-a prezenta mai larg minciuna:
Mă fericesc deplin bobocii
Pe astăzi și pe totdeauna!
Victor Bragagiu
victorbragagiu. blogspot. com