Sunt căzut și sunt lovit
Autor: Lidia Gheorghe
Album: Izvoraș de versuri
Categorie: Zidire spirituala
Sunt căzut și sunt lovit.
Niște tâlhari m-au trântit.
N-am puteri să mă ridic;
Sunt cu sufletul zdrobit.

Căci fața le-am cunoscut
Acelor ce m-au bătut.
Cum de sus ei îmi vorbeau
Și cu dispreț mă priveau.

Am crezut că-mi sunt prieteni;
Ce amar m-am înșelat!
Apoi au scuipat pe mine,
Pe jos lungit m-au lăsat.

Și stigam la Dumnezeu,
Fără glas, în gândul meu.
Nici lacrimi nu mai aveam.
Simțeam cum mă împietream.

Nu știam ce să-nțeleg,
Dacă ceva am greșit,
Mi-era greu un drum să-aleg
Și zăceam nedumerit.

Mi-erau frați, `n-aceiași casă,
Toți, o pâine am mâncat.
Și-aceluiași Dumnezeu
I-am cântat, ne-am închinat.

Un Samaritean spre mine
Cu milă S-a aplecat.
M-a povățuit de bine
Și inima mi-a legat.

Mi-a plătit, și niciodată
N-am mai fost așa-ngrijit.
L-am strigat, și El ca Tată
`N acel timp, m-a sprijinit.

O putere de iertare
A turnat prin Duhul Său,
Ce-a adus și vindecare,
Iubind, să-I cântăm din nou.

Din jertfă curge o pace
Și te simți eliberat.
Judecată Domnul face,
Că tu nu te-ai răzbunat.

Când ierți, tu, te simți mai liber.
Lași povara, și-apăsat,
Nu mai simți că ești în suflet.
Haina grea, ai dezbrăcat.

Poți cânta lui Dumnezeu
Tot ce e-n sufletul tău.
Mulțumit că te-a salvat
Și trupul ți-a vindecat.

Cei răi sunt precum e pleava
Pe care-o spulberă vântul.
Răsplata își vor lua
De la Dumnezeu Preasfântul.

Eu mă culc și-adorm în pace
Căci Tu ești liniștea mea.
Și-am ales să fac ce-mi place:
Prin toate Te-oi lăuda.

Roagă-te lui Dumnezeu
Cu puterea ce-o mai ai!
Fă din El sprijinul tău
Și-mpreună către Rai,

Să ne tragem, să ne ținem,
De mână să ne-apucăm,
De la rele să ne-abținem,
Viață veșnică să luăm!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/162811/sunt-cazut-si-sunt-lovit