Ard luminile credinței
rădăcini amare,
duhurile neputinței,
legile bizare.

Amintirile durerii
împletesc suspine,
dar Lumina Învierii
vine peste mine!

Și, supus, privesc uimit
veșnicul Cuvânt,
în Oceanul Infinit
cu-al meu duh vorbind!

Apoi, fericit alerg
către geana zorilor,
să aud și să culeg
dragostea culorilor.

Și privind, cu-atâta dor,
Tainele Zidirii,
strȃng, la piept, în alb fior,
Cântarea Iubirii!

Florești, Cluj