Sub steagul biruinței
Ieşeau în toi de noapte
Copiii umilinței
În cete înarmate,

Goniți ca de furtună,
Zorind către pustiu,
Erau salvați de-o Mână
A Unui Stăpân viu!

Căci iată, ghiara morții
Cu ură s-a înfipt
Cutreierând toți munții
Şi văile-n Egipt,

Se-aprinde o urgie
Prin case de-mpărați
Dar şi la cei din vie
Şi staule aflați.

C-un înger de la Domnul
C-o sabie încins
Veni să stingă focul
Cuptorului aprins!

Se-nalță osanale
Spre Cel ce-I Suveran!
S-a dus vremea de jale
Din marele cazan!

E umilit dușmanul
Şi zace în țărână
Căci Domnul, Suveranul
Şi-a întins a Sa mână!

Slăviți-i azi puterea
Celui ce-i glorios
Caci ne-a dat mântuirea
Cu braț victorios,

Ne-așteaptă Canaanul
Şi tot ce-i mai de preț
Când trece-vom Iordanul
În locul cel măreț...!

Pornit-au cu-ndrăzneală
Spre locul mult visat,
Dar vai, ce oboseală
Curând i-a apucat!

Ce pofte, ce-ndoială,
Ce repede-au uitat
Cum fără şovăială
Dumnezeu i-a salvat.

Cum şi-au schimbat ei Slava
Pe-un lucru muritor
Şi au băut otrava
Cu gust imbietor,

O, cum s-au dat pierzării
Pentru ce-i efemer
Şi-au fost lăsați uitării
De Cel ce e în Cer!

Dar nu pe totdeauna
Căci i-a iubit mereu,
Ci scurtă a fost vremea
Când Domnul Dumnezeu

Le-a arătat că este
Un foc mistuitor
Ce arde sus pe creste
În vârful munților.

Căci Domnul nu dorește
Ca omul păcătos
Să moară, ci voieşte
Să vină la Hristos!

El nu ne ține-n seamă
A noastre slăbiciuni
Ci vrea ca-n orice teamă
Prin sfinte rugăciuni

Să îi lăsăm povara
La crucea din Calvar
Ca să primim comoara
Iertării-n al Său har!

La fel ca Israelul
Am fost salvat şi eu
De egipteni, prin Mielul
Sfânt al lui Dumnezeu!

Şi azi în pribegie
Zoresc spre Canaan,
Spre cer, spre vesnicie
În luptă cu Satan.

Şi-asa de lung îmi pare
Adesea drumul crucii,
Iar Țara cea cu soare
Unde sunt ucenicii,

Si frații mei, şi Domnul
Se vede-aşa departe...
C-anevoios e drumul
Spre veșnica Cetate!

Aşa de grea e calea
Ce trece prin pustii
Când vine încercarea
Si singur iar rămâi!

Mă lupt ades cu valul,
Aproape cad înfrânt,
Şi-aş vrea să trec Iordanul
În Canaanul sfânt,

M-apasă moabitul,
Amaleciții vin
Şi îmi frământă lutul
Adesea în suspin,

Atâția şerpi se-adună
Pământu-aproape crapă...
Aşa este-n furtună,
Aşa-i când mergi pe apă!

Se întărâtă marea
Ca să mă îndoiesc,
Dar eu aştept salvarea
Să pot să biruiesc!

Să pot intra odată
În noul Canaan
Să pot sa sSub steagul biruinței
Ieşeau în toi de noapte
Copiii umilinței
În cete înarmate,

Goniți ca de furtună,
Zorind către pustiu,
Erau salvați de-o Mână
A Unui Stăpân viu!

Căci iată, ghiara morții
Cu ură s-a înfipt
Cutreierând toți munții
Şi văile-n Egipt,

Se-aprinde o urgie
Prin case de-mpărați
Dar şi la cei din vie
Şi staule aflați.

C-un înger de la Domnul
C-o sabie încins
Veni să stingă focul
Cuptorului aprins!

Se-nalță osanale
Spre Cel ce-I Suveran!
S-a dus vremea de jale
Din marele cazan!

E umilit dușmanul
Şi zace în țărână
Căci Domnul, Suveranul
Şi-a întins a Sa mână!

Slăviți-i azi puterea
Celui ce-o glorios
Caci ne-a dat mântuirea
Cu braț victorios,

Ne-așteaptă Canaanul
Şi tot ce-i mai de preț
Când trece-vom Iordanul
În locul cel măreț...!

Pornit-au cu-ndrăzneală
Spre locul mult visat,
Dar vai, ce oboseală
Curând i-a apucat!

Ce pofte, ce-ndoială,
Ce repede-au uitat
Cum fără şovăială
Dumnezeu i-a salvat.

Cum şi-au schimbat ei Slava
Pe-un lucru muritor
Şi au băut otrava
Cu gust imbietor,

O, cum s-au dat pierzării
Pentru ce-o efemer
Şi-au fost lăsați uitării
De Cel ce e în Cer!

Dar nu pe totdeauna
Căci i-a iubit mereu,
Ci scurtă a fost vremea
Când Domnul Dumnezeu

Le-a arătat că este
Un foc mistuitor
Ce arde sus pe creste
În vârful munților.

Căci Domnul nu dorește
Ca omul păcătos
Să moară, ci voieşte
Să vină la Hristos!

El nu ne ține-n seamă
A noastre slăbiciuni
Ci vrea ca-n orice teamă
Prin sfinte rugăciuni

Să îi lăsăm povara
La crucea din Calvar
Ca să primim comoara
Iertării-n al Său har!

La fel ca Israelul
Am fost salvat şi eu
De egipteni, prin Mielul
Sfânt al lui Dumnezeu!

Şi azi în pribegie
Zoresc spre Canaan
Spre cer, spre vesnicie
În luptă cu Satan.

Şi-asa de lung îmi pare
Adesea drumul crucii,
Iar Țara cea cu soare
Unde sunt ucenicii,

Si frații mei, şi Domnul
Se vede-aşa departe...
C-anevoios e drumul
Spre veșnica Cetate!

Aşa de grea e calea
Ce trece prin pustii
Când vine încercarea
Si singur iar rămâi!

Mă lupt ades cu valul,
Aproape cad înfrânt,
Şi-aş vrea să trec Iordanul
În Canaanul sfânt,

M-apasă moabitul,
Amaleciții vin
Şi îmi frământă lutul
Adesea în suspin,

Atâția şerpi se-adună
Pământu-aproape crapă...
Aşa este-n furtună,
Aşa-i când mergi pe apă!

Se întărâtă marea
Ca să mă îndoiesc,
Dar eu aştept salvarea
Să pot să biruiesc!

Să pot intra odată
În noul Canaan
Să pot sa stau o, Tată
La masă cu Avraam...

Aşa doresc fierbinte
Si cred că nu-i prea mult
Sau greu, o bun Părinte
Pentru tot ce-am cerut.

Eu te slăvesc Iubire,
Căci eşti cel mai frumos,
Caci ne-ai dat mântuire
Prin Fiul Tău, Hristos!

Oseana, slavă Ție
Al nostru Împărat,
De-acum şi-n veșnicie
Fii binecuvântat!

Amin!