Iubire, ah, cât Te-am strigat
Când eram singură-n odaie
Şi cât am strâns din pumnii goi
Crezând că eşti în clipa cu văpaie!

Iubire, ah, cât am mai plâns
Când rana ce-am primit-o-n piept
Făcută-a fost de cel mai drag;
Şi-atunci, am înţeles ce-nseamnă să aştept...

Când Te-am zărit Isuse, am ştiut
De ce Maria din Magdala,
Plângând, ştergea cu păru-i negru
Picioarele-Ţi, atunci când dezlega sandaua.

Nu mai pleca Isuse de la mine
Căci Tu eşti totul, da , Tu eşti iubirea mea,
Căci, dacă nu mai pleci, ştiu sigur
Că Tu îmi eşti iubirea, Tu eşti sihăstria mea!