În fața Ta m-aplec Stăpâne
Ca un umil slujbaş al Tău,
Dorind ca să priveşti spre mine
În dragostea-Ți de Dumnezeu!

Căci ştiu că eşti prea drept în toate,
Şi fără vină-n ce-ai lucrat,
Din veacurile-ndepărtate
De când pe om Tu l-ai creat,

Până-n această zi, de-arândul
Te-ai arătat că eşti Dreptate!
Aşa cum spune şi Cuvântul
Ce n-i l-ai dat prin sfânta Carte.

Nu vreau ca să mă cert cu Tine,
Nici să te mustru în vorbiri,
Ci vreau să Te întreb Stăpâne
Despre-a Tale orânduiri,

Să pot ca să înțeleg rostul
Şi voia Ta în orice-ar fi.
Să ştiu cât ar ajunge costul
Dreptății Tale a sluji.

Să ştiu de ce le merge bine
Acelor răi în calea lor
Când pe buze te au pe Tine,
Dar nu te vor şi Domnitor.

De ce plătesc adesea oare
Aşa scump prețul fericirii,
Cu-amar şi zile de-ncercare
Doar pentr-o clipă a iubirii?

De ce s-aştept atâta vreme
Răspuns la unele dorinți,
Când sufletul în mine geme
Chemându-Te în rugi fierbinți?

De ce nu vii când valul mării
Aproape-aproape mă răpune,
Căci strig din pragul disperării
Când marea toată-i prinsă-n spume?

De ce după o lupt-amară
Când aştept un soare frumos
Cu-un cer senin de primăvară,
M-aşteapt-un vant vijelios?

De ce când aştept fericirea,
Să uit tot ce-am trăit cândva,
Mai trebuie ca omenirea
Să fie toată contra mea?

Când cred că-Ți vei întinde mâna
Şi vei lucra precum Îți cer,
Tot aşteptând să uzi țărâna,
Văd cum totu-i parcă de fier...

Când n-am pe nimenea sub ceruri
Şi singur port povara grea,
Şi copleşit de-a mele doruri,
De ce nu-mi atăți fața Ta?

De ce mai pribegesc prin lume
Să-ndur mereu arşița grea,
Când vreau cu orice chip, pe nume
Tu să mă chemi în Țara Ta?

Când vreau să împlinesc Cuvântul
Şi-n calea mea eu să veghez,
De ce atunci mă bate vântul
Şi mai mult mă îndepărtez?

De ce îmi spui că eşti cu mine,
Că nu mă părăseşti nicicând,
Când cad răpus în slăviciune,
Când ard să te-ntâlnesc curând?

De ce sunt unii ce-n durere
Şi-amar îşi duc viața lor,
Lipsiți de orice mângâiere
Şi frământați mereu de dor...?

Când altora dai zări senine
Şi numai flori pe cale strâng,
Deşi nu ştiu de ce-n suspine
Unii şi astăzi încă plâng?

De ce când vrei ca Adevărul
Să fie tot mai răspândit,
Auzi cum spun că, tu eşti mărul
De ceartă, şi eşti prigonot?

De ce-s aşa de multe piedici
Pe drumul înspre Canaan,
C-atâți ostaşi ce par puternici
Mai cad răpuşi şi-azi de satan?

De ce pe calea mântuirii
Nu-s bucurii, nici împliniri?
De ce şi clipa re-ntâlnirii
O aşteptăm în mari mâhniri?

De ce-i aşa? Şi azi se-ntreabă
Acei ce plâng nemângâiați,
Care doresc ca mai degrabă
De Tine să fie-ajutați.

De ce-i aşa? O ştii Isuse,
Deşi eu nu-nțeleg deplin
Căile Tale nepătrunse,
Vreau să Te laud Domn Divin!

Eu nu-nțeleg, dar vreau ca-n toate
Isus să te urmez supus
Prin vânt şi-ntunecată noapte
De brațul Tău mereu condus!

Alerg spre zările senine
Să Te-ntâlneac cât mai curând,
Să scap de ispite haine
Şi de acest amar pământ.

Grăbeşte-Ți pasul Tău Isuse,
Învingător spre noi venind,
Iar doruri ce rămân nespuse
Să le-nțelegem rând pe rând.

Ajută-ne întotdeauna
Să te iubim, să te-ascultăm,
Ca să putem primi cununa
Slavei, care o aşteptăm.

Căci în Tine ne-am pus speranța,
Prin Tine noi vom învia,
Cu Tine vom avea viața
Pe nori,când te vom revedea!

Amin!