Când a venit Mesia
Autor: Valentin Ilisoi
Album: Domnul, Stanca mea
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Când a venit la noi Mesia
Din cerul binecuvântat,
Aşa cum spunea profeția,
Noi L-am urât şi L-am trădat.
Venit-a să ridice lumea
Din tot ce-a fost rău şi păcat,
Dar noi I-am pregătit şi crucea
Şi spini să fie-ncoronat.
A fost o mare bucurie
La îngeri şi la-ntreaga zare,
Doar noi legați în grea robie,
Noi L-am urât atât de tare
Pe-un Prunc aşa nevinovat,
Ucigând mulți copii la Rama,
Crezând că noul Împărat
E mort şi nu-şi va-ntinde faima.
Dar El venit-a din Mărire
Să ne răscumpere prin har
Când noi, oamenii plini de fire
L-am condamnat la greu calvar.
S-a coborât din Strălucire
Născându-Se 'ntre animale,
Iar noi umblăm după mărire
Şi şchiopătăm ades pe cale.
N-am vrut Iubirea sfântă care
Putea să pună-n noi lumină
Să lumineze-a vieții cale,
Ci L-am vândut într-o grădină.
L-am dus apoi la judecată
Strigând mereu că-I vinovat,
Când El da viață fără plată
Celor căzuți în greu păcat.
Atât de crud a fost şi biciul
Şi-acea cunună grea de spini
Ce L-au zdrobit, când fără viciu
A fost, iar ochii Lui senini,
Nu au privit cu duşmănie
Nici chiar înspre vrăjmaşii Sai
Ci a primit cu bucurie
Batjocori, pentru noi cei răi.
Dar noi, am spus că Împăratul
Nu este El, ci-i un Cezar
Şi totuşi, ne-a iertat păcatul
Murind pe lemnul din Calvar!
I-am dat o iesle într-un staul
Şi un micuț sat Bethleem,
Dar El, ne-a pregătit tezaur
Şi ne-a uns cu-al Său Untdelemn!
Ne-a dat a Sa Împărăție
Şi drept de-a fi copii ai Lui
Când noi strigam toți cu tărie
Să fie țintuit în cui.
El ne-a iubit fără măsură
Şi fără plată ne-a salvat,
Dar noi L-am urmărit cu ură
Şi cu spini L-am încoronat.
Ne-a dat şi pacea Sa cerească,
Ne-a dat tot ce-a avut mai drag,
Ne-a dat o haină 'Mpărătească
Şi-a spus că ne aşteaptă-n prag.
Doar noi să ne-ntoarcem acasă,
Noi să-L primim ca Împărat
Lăsând o lume păcătoasă
În care ne-am zbătut odat'.
Nu vrea nimic din faima lumii,
Nimic din ce e trecător,
Vrea să-I deschizi uşa inimii
Să intre ca Mântuitor!
El, ți-ar aduce bucurie
Din cerul sfânt când ar veni
Şi viață pentru veşnicie
Cu dragoste ți-ar dărui.
O, nu mai sta, te-aşteaptă Domnul,
Aruncă-te la poala Sa!
Căci El e Cel ce-alungă somnul
Şi poți iertare-a căpăta!
Făgăduieşte veşnicia
Şi-a dat totul, să fii cu El
Ştiind c-ai să scapi de mânia
Cumplită a sfântului Miel.
Căci vrea cu orice chip, pe nume
În slava Sa a te chema.
Tu eşti ales din astă lume
Pentru Împărăția Sa!
Îi aparții, eşti fiu de Rege,
Faci parte din al Său Cămin
Ce niciodată nu va trece,
Ci va rămâne-n veci! Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/163086/cand-a-venit-mesia