Replică - Dragoste mântuitoare
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Vorbește cerul
Categorie: Incurajare
Chiar de nu-ți dorești iubito, aștrii, luna din mărire,
Inima-ți tânjește tainic după-un strop de har divin,
Însetată ești de cerul ce-ți șoptește de iubire
Și flămândă după graiul Duhului de viață plin.

Știu, nu-i nimeni să-ți cunoască drama eului ce plânge,
Nimeni să-ți panseze rana care sapă-n trup mereu,
Dar să-ți amintești că Domnul a spălat în al Său sânge
Tot ce-i rău în lume şi-asta-i dragostea lui Dumnezeu!

Cântă-ți dragostea în versuri dar mereu să iei aminte,
Ești de preț în ochii noștri, mai de pret în ochii Lui,
Dacă nu avem putere, dacă-n slabele cuvinte
Nu găsești alin, ia seama la Cuvântul Domnului.

Ești exemplu de tărie, frumusețe interioară,
Ești o rază printre raze, floare dalbă printre flori,
Când ființa ta firavă plânge sub o grea povară,
Să privești mereu zenitul, să vezi soarele în nori.

Căci nimic nu este veșnic pe pământul ăsta negru,
Sunt păcate neștiute sau vizibile știm bine,
Tu trăiește liniștirea, în Cuvânt fii om integru,
Dumnezeu binecuvântă pe acel ce la El vine.

Te iubim dar mult mai mare e iubirea Celui care,
Știe inima și duhul, mersul tău pe-această glie,
Domnul să îți dea putere și de-asemeni vindecare,
El să-ți fie călăuză și aici și-n veșnicie!

09/05/17, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/163175/replica-dragoste-mantuitoare