O, cîntecele-acestea nu-s porumbei zglobii
Împrăştiați în soare pe-un cer de primăvară,
Nici şopot de izvoare cu unde azurii,
Nici cîntec lin de clopot
Din tainic ceas de seară,

Ci-s gemetele-amare din umbrele cu dungi,
Sunt şiroiri de lacrimi prelinse sub zăbrele
Şi scrîşnete de lanțuri cu tînguiri prelungi
Din anii cei prea negri, prea mulți şi grei, cu ele.

Iar şoaptele frumoase din tot ce-am şi cîntat
Sînt clipele prea rare cînd sfînta fericire
S-a-nduioşat o clipă trecînd şi mi-a lăsat
-sau mi-a părut că-mi lasă - un zîmbet de iubire...

... O, cît doresc de tainic şi de-nsetat un veac
Şi-o lume fără lanțuri şi fără-ngrijorare,
Să scap de amintirea trăită şi să-mi fac
O altfel de viață şi-o altfel de cîntare!

Să-mi uit pe veci trecutul de spaime şi coşmar
Cu tîlhăreşti întoarceri prin visurile mele
Şi umbrele satanei cu gheare de pîndar...
-pe veci să mă despartă un zid ceresc de ele!

(1964)