VINO …
după Luca 15 v.11-24

Ascultă sub povara ta de vină
O voce dulce: „Fiul Meu, o, vino!”

Cu partea de avere-n buzunar
Porni curând spre-o ţară-ndepărtată
Gândind: „Mă voi plimba ca un hoinar
Nestingherit, zorind din bar în bar
Şi fericit cum n-am fost niciodată
Să uit că am avut cândva un tată!”
*
De-atunci, la poartă n-a mai pus zăvor
Spera – şi-n miez de noapte-ardea lumină –
Visând la fiul cel risipitor;
În zori, spre drum, cu ochi cercetător
Şi mistuit de-o dragoste divină
Striga în taină: „Fiul Meu, o, vino!”
*
„Fantastic! Să vă spun nu pot nicicum
Ce simt când mândru fac pe galantonul:
Plătesc eu astăzi nota de consum,
Să ne distrăm, prietenii mei buni,
Căci pentru-aceasta doar trăieşte omul!”
Îşi modelă, curtenitor, el, tonul.
*
Curând se plimbă iar ca un hoinar
Însingurat, pe drumuri lungi de ţară …
Prietenii, lăsându-l, n-au habar
Că nu mai are-un ban în buzunar …
„De unde ar putea el bani să ceară?!”
Şi doarme undeva, sub cer, afară …

Mai bântui şi-o foamete … Atunci
Se alipi de-un om ca porci să pască …
Şi-n ale conştiinţei taine-adânci,
Cuvinte vii şi sfintele porunci
Au început deodată să-ncolţească …
Şi-l prinse-un dor de casa părintească.
Flămând şi frământat în ceas târziu,
Simţi infernul din adânc de cloacă
Şi-n cuget cum îl roade-un vierme viu
Şi-un groaznic chin în sufletu-i pustiu:
„Am să mă scol să plec la al meu tată
Să mă căiesc adânc … poate mă iartă.”
*
La orizont, cu ochi cercetător
Întrezăreşte-mpovărat de vină,
Venind agale-un fiu risipitor
Şi-n focul dragostei, mistuitor,
Aleargă-i cade pe grumaz cu milă …
Şi-n lacrimi: două inimi se uniră.
*
N-ai vrea să simţi ca fiu risipitor
Ce a simţit şi cel de-odinioară:
„Pe Cineva, cu suflet iubitor
Căutându-te cu ochi cercetător,
Iar braţe ce grumazu-ţi înfăşoară
Să te conducă-n veşnica Lui Ţară?”

Ascultă sub povara ta de vină
O voce dulce: „Fiul Meu, azi vino!”

februarie 2007