ŞARPELE ŞI LICURICIUL

Fabulă

Un pui de şarpe, prădător feroce
De-aproape urmărea cu-nverşunare
Prin bezna nopţii înfiorătoare,
Prin ziua şi prin noaptea următoare,
Un licurici fugind să se „sufoce”.

A treia zi, sleit de-a sa putere,
Cu glasu-i stins, el şarpelui grăieşte:
„Trei întrebări aş vrea să-ţi pun frăţeşte”,
Iar şarpele, deşi n-obişnuieşte,
Acceptă licuriciului ce-i cere,

Zicându-i: „Pentru că ţi-e ceasu-aproape
Şi tot te-oi devora, s-aud anume
Care ţi-e ultima dorinţă-n lume;
S-aud, grăbeşte-te şi-ncepe-a spune
Căci sunt nerăbdător de a ta moarte!”

„Sunt oare parte-a lanţului tău trofic ?”
„O, nu!” răspunde şarpele în grabă …
„Ţi-oi fi făcut vreun rău?” el mai întreabă …
„O, nu! Tu ţi-ai văzut mereu de treabă … ”
„De ce vrei dar să mă mănânci zadarnic?!”

Răspuns îi dete, fără şovăire
Cu iscusinţa ce prin minte-i trece,
Viclean cum nimeni, nimeni nu-l întrece
Şi ondulându-şi trupul său cel rece:
„Nu pot să sufăr calda-ţi strălucire!”
*
Se-ntâmplă şi-ntre oameni, e fireşte,
Căci din a „Şarpelui cel Vechi” făptură
Vezi indivizi înverşunaţi de ură
Cu-al lor venin sub limbă, scos din gură
Spre-al „devora” pe cel ce străluceşte …
*
Aşa a fost un Saul, ce din fire
Sub limbă-avea otravă de aspidă
Şi-un duh „ca-al şarpelui ce se-ncârligă”,
Pe David urmărind să îl ucidă
Nesuferindu-i … calda strălucire …
*
Când plin de groază Mardoheu posteşte,
Haman, a Şarpelui progenitură,
Îl urmăreşte-nverşunat de ură
Spre-a-l „devora dintr-o înghiţitură”
Pe Mardoheu ce-n cronici străluceşte …
*
Să nu fiu şarpe prădător feroce
De-aproape urmărind cu-nverşunare
Prin bezna nopţii înfiorătoare,
Prin ziua şi prin noaptea următoare
„Biet licurici fugind … să se sufoce!”


noiembrie 2008
Compusă după lansarea volumului de poezie creştină „Din tainele iubirii”, motivat de situaţii concrete.