Deschid a nu știu cîta oară
Fereastra-n noaptea cea adîncă,
Deschid, Isuse, dar afară
Tot noapte-i și-ntuneric încă!

Cu ochii obosiți de veghe
Privesc în zarea de cenușe,
Dar cerul pare tot în zeghe
Și peste zare, tot cătușe.

Ascult - și parc-aud blesteme,
Și plîns, și ceva ce se frînge...
- Nu-i vîntul, vîntul altfel geme,
Nu-i ploaia, ploaia altfel plînge!...

Privesc - și parcă-nlănțuite
Trec mii și mii de umbre supte;
- ce stinși li-s ochii din orbite
La jertfele acestei lupte!

Înfiorat mă strîng în șoapte
Și ard pe-un rug de rugăciune:
- Ce noapte-i, Doamne!...ce mai noapte
Și inima ce taine-mi spune!...