Se umple valea plângerii de șoapte
Și sufletu-mi se umple de săgeți...
Aud cum strigă visele prin noapte;
Visările pierdutei tinereți.

O, de-ați muri odată înecate
În lacrimile ce mă năpădesc
Când mă strigați jelind din zări uitate,
Silindu-mă de voi să-mi amintesc...!

Nu mă lăsa, Isus, să mă-nfășoare
Chemările zdrobitelor visări...
Ascunde-mă când vor să mă doboare
Furtunile iscate de-ntristări...

Legat cu sufletul de-un vas de tină,
Mă plânge vis cu vis prin negre văi...
Dar Doamne, când Te strig, văd în Lumină
Nădejdea Visului din Ochii Tăi!