E Cineva la ușa mea și bate...
Dar cine-o fi? Îmi pare cunoscut;
Cu siguranță că a mai bătut
Și-acum doi ani și anul ce-a trecut.

Mă tot frământă gândul că-i un frate
Ce-a obosit pe drum și e flămând.
Dar masa nu mi-e gata; și-n curând
E noapte. Și El tot stă așteptând.

- Prietene, ascultă... Nu mai bate!
De ce nu pleci? Că n-am nimic să-ți dau!
Și ușa larg să Ți-o deschid, nu vreau...
Că-s lanțuri multe-n casa-n care stau.

Dar dintr-o dată sufletu-mi se zbate:
În Omu-acesta simt chemări de Sus...
Străinul de la ușă e Isus!
Și eu nu-s gata... Masa nu i-am pus...

Vai! Ce mă fac cu lanțurile toate?
Și cum să trag zăvoru-nțepenit?
De ce mă cauți..? Și de ce ai venit?
Că nu-s nici astăzi, Doamne, pregătit...

Însă-ntr-o clipă, ca și secerate
De Vocea Blândă din pridvor,
Cad lanțurile de la locul lor
Și nu mai e nici urmă de zăvor!

Dar Domnul, tot la ușă stă și bate
Chemându-mă cu Glasul Lui ceresc...
Deschid plângând și masa-i pregătesc
Cu El la Cină să mă-mpărtășesc...!

De-auzi și tu în inimă că-ți bate
Un Fiu Preasfânt, un Dumnezeu, un Frate,
Deschide-i azi, si toată viața ta
Va fi în veac ascunsă-n Viața Sa!