Ne spunem creștini
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Vorbește cerul
Categorie: Trezire si veghere
Ne spunem creștini din strămoși sau recent,
Botezați de copii sau în "Nou Testament",
Ne-nchinăm făcând cruci sau la cruce căzând,
Ne rugăm în răspăr sau în duh lăcrimând,
Suntem singuri sau suntem uniți în Cristos,
Vrem viața în cer dar o vrem și-aici jos,
Spunem clar că iubim dar iubire n-avem,
De Golgota uităm, pocăință nu vrem,
Bat clopote-n turlă, mai bat și în noi,
Biserica-i goală și noi suntem goi,
Mătănii se fac tot mai largi, mai adânci,
N-avem duhul curat, nici credință de prunci,
Dar noi vrem bunăstare și pace și har,
Când voit refuzăm s-alergăm la calvar,
Când egoul e pus mai presus de Cristos,
Mai pășim câte-o treaptă în sus, două-n jos,
Ne spunem creștini din strămoși sau recent,
Botezați de copii sau în "Nou Testament",
În eter suntem prieteni, real nu mă știi!
Oare cui îi mai pasă de pleci, sau de vii?
Întreb cât mai rabzi Tată-aceste minciuni,
Ne credem toți sfinți și morali, drepți și buni,
Te-aştept Domnul meu să revii pe pământ,
Ești har și ești Lege, ești Sfântul Cuvânt,
Îndură-Te Doamne de lume acum,
Îndrumă și ceartă, pământul e scrum,
Sodome, Gomore oriunde privești,
Iubite din slavă, pe toți ne iubești,
Sfințește pământul și omul căzut,
Adu la Lumină ce nu e văzut,
Dă viață din Tine, iubirea să lași,
Smeriți să urmăm Doamne sfinții Tăi pași.
16/05/17, Barcelona -Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/163534/ne-spunem-crestini