Umblând hoinar prin astă lume,
Fără de țintă, rătăcit,
Să caut undeva Păşune,
Şi un Izvor cu ape bune,
Dar, în zadar, căci n-am găsit.

Pribegeam pe căi străine,
De drum şi cale ostenit,
Crezând că aşa e bine,
Să trăiesc ca orişicine,
Însă cu-un Om m-am întâlnit.

Era atât de întristat
Atunci când L-am privit în față;
Amice, eu L-am întrebat,
Dar, pentru ce eşti supărat
Chiar acum de dimineață?

Prietene, El mi-a şoptit,
Cândva eu am venit în lume,
Întocmai cum ai auzit,
Să mor pe-o cruce răstignit,
Să-mi dau viața pentru tine,

Ca să nu mai rătăceşti
Prin lumea asta desfrânată,
Ci-n Casa Mea să locuieşti,
Iar mai apoi, în slăvi cereşti
Să fii cu Mine laolaltă!

Să fii condus de-Acel Păstor
Ce-şi duce turma la păşune
Şi o adapă iubitor,
Ducând-o la al Său izvor
Şi-o poposeşte-n oaze bune!

Dar tu, ai stat nepăsător
Când te-am chemat să vii la Mine;
Şi-acuma rănile mă dor
C-a doua oară merg să mor
Pe o cruce, pentru tine!

O Domnul meu, ce vrei să fac
Ca să nu mai mori o dată,
De tot ce-i rău azi ma desfac
Şi vreau cu Tine să mă-mpac,
Nu mai vreau lumea-ntinată!

Îți dau viața mea Isuse
Şi tot ce am este al Tău,
Mă căiesc de cele spuse
Care Ție nu-Ți plăcuse
Şi de tot ce-am gândit rău!

Atunci fața-I s-a luminat
Şi cu privirea Lui duioasă
Din nou spre mine s-a uitat
Şi mi-a şoprit: Tu eşti iertat
Şi ai în Paradis o Casă!

Crucea atunci a dispărut
Din spatele Acelui Om
Ce mi-a iertat al meu trecut,
Apoi s-a făcut nevăzut,
Dar mi-a rămas pentru veci, Domn!

Ce fericit eram atunci
Căci cu Isus m-am întâlnit
Şi m-a întors din al meu drum
Ce era negură şi scrum,
Ca astăzi să fiu mântuit!

Zilele zburau ca gândul
Căci le trăiam cu ceru-n gând,
Iar prin văi se-auzea râul
Ce 'nălța spre ceruri cântul,
Spre Creatorul lui cel Sfânt...

Mergând pe cale, am zărit
În depărtări un Călător,
Părea că este greu rănit
Şi de povară istovit,
Şi 'nainta încetişor.

Ți-era milă să-L priveşti
Cât de batjocorit era
Şi-avea atâtea răni trupeşti
Cât nu poți ca să te gândeşti,
Şi-o cruce în spate purta.

O frate, eu L-am întrebat,
Dar, cine Te-a lovit aşa?
Iar El, spre mine s-a uitat
Şi cu durere-a suspinat,
Răpus de întristarea Sa.

Atunci, plângând El mi-a şoptit:
Cândva, Eu am venit în lume
Şi-am stat în cuie țintuit
Pentru acei ce i-am iubit,
Ca să poarte al Meu Nume!

Să îi izbăvesc de moarte,
De sub puterea celui rău,
Dar mai presus de-acestea toate,
Să-i duc în Sfânta Cetate,
În Paradis, la Dumnezeu!

Le-am dat şi un Mângâietor
Călăuză să le fie,
Şi-acuma unii din ei vor
Să mă trimită ca să mor
Pe cruce, din veşnicie!

Astăzi e-aşa batjocorit
Şi ocărât numele Meu
De cei din lume ce-au privit
Şi au văzut un "pocăit"
Că săvârşeşte ce e rău.

De-atâtea ori i-am învâțat
În lume să fie lumini,
Dar tot ca lumea au umblat,
Şi-apoi botezul au luat
Să se arate că-s creştini.

Dar oare aşa trăieşte
Un urmaş al lui Hristos?
Să aibă tot ce pofteşte,
Să facă doar ce voieşte,
Chiar dac-adesea nu-i frumos?

Aceste răni eu le-am primit
De la unii din adunare,
Când cu iubire le-am vorbit,
Ei slujitorii mi-au hulit,
Că-i învățau să fie sare...!

Tu dar, copilul Meu iubit,
Du-te astăzi de le spune
Că timpul este pe sfârşit
Şi-atunci acel neprihănit
Va fi răpit din astă lume!

Ceilalți vor plânge cu amar,
Căci au trăit fără folos,
Şi vor striga, dar în zadar,
Căci, cât a fost cerescul har,
N-au mers pe urma lui Hristos!

Amin!