Revărsare...

Se revarsă lumina iubirii.
Și norii negri se risipesc.
Se uscă și rădăcinile firii,
Tarele mândriei se ofilesc.

Tăcerea vorbește prin semne.
Și glasul se umple de cântare.
Inima începe pe om să îndemne
Spre mantuire, spre veșnicul Soare.

Nădejdea credinței soarbe Cuvântul.
Și inima se umple de pace și fericire.
Sufletul spre cer își ia avântul,
Zboară cu aripi deschise spre mântuire.

Plaiul veșnic așteaptă omenirea,
Cetatea fericirii e pregătită s-o primească.
Omenire, ia-ți haina sfințirii, nemurirea.
Nu poți intra în cetate cu haina firească.

Haina țesută cu migală de Iisus,
Din firul pocăinței în neprihănire.
Te poartă prin credință tot mai sus,
Prin iubirea ce te-îmbracă în nemurire.

Se revarsă toată lumina mântuirii
Cu limbi înflăcărate ale Duhului Sfânt.
Se înalță spre cer cântarea fericirii,
Sub lumina ce-învăluie întregul pământ.