Motto: Rom. 8/9""Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhov-
nicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi.
Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui"". Amin!

Parcă văd crucea înălțată
Între ceruri și pământ,
Și împrejur o mare gloată
Iar pe cruce Fiul Sfânt.

Osândit a fost să moară
De preoți și cărturari,
Suferind singur ocară
Răstignit între tâlhari.

Cei care L-au însoțit -
Ucenicii Lui, trei ani,
Înfricați L-au părăsit
În grădina Ghetsimani.

În urmă c-o săptămână
Gloata îi ieșise-n cale
Cu ramuri de finic în mână
Înălțându-I osanale.

Atunci, I-au strigat "Osana!"
Întâmpinându-L la răscruce...
Azi, din spini I-au pus coroana
Și L-au țintuit pe cruce.

Îi așternuseră pe drum
A lor haine la picioare...
Astăzi vin să vadă cum
Răstignit pe cruce moare.

Și-a văzut toată suflarea:
Când în coastă a L-au străpuns
S-a-ntins peste toată țara
O beznă de nepătruns.

Soarele s-a stins de groază
Și trei ceasuri încheiate,
Începând de la amiază -
Ziua s-a ascuns în noapte.

Au trecut cele trei ceasuri...
Cerul iar s-a luminat
Și Isus, străpuns de chinuri,
De pe cruce a strigat:

"Eli! Eli, Lama Sabactani?
Dumnezeul Meu slăvit,
Cum Mă înjosesc dușmanii...
Oh, de ce M-ai părăsit?"

A Lui strigăt de-ntristare
Străbătut-a întreg văzduhul;
A mai strigat odată tare
După care Și-a dat duhul.

+++++++++

De atunci, din acea zi,
Două mii de ani s-au dus...
Însă astăzi mii de mii
Îl urmează pe Isus.

Pentru noi El a răbdat
Chinurile răstignirii;
De păcate ne-a iertat
Rânduindu-ne sfințirii.

El e Cel ce ne-a făcut
Închinători adevărați,
El e Cel Întâi Născut
Dintre mulțimea de frați.

Eram neamuri diferite
Care nu ne cunoșteam;
Azi, inimile ni-s unite
Și suntem un singur neam.

Toți vorbim aceeași limbă,
Toți avem același grai;
Calea noastră nu se schimbă,
Mergem spre cerescul plai.

El ne-a scos de sub blestem
Și din chinul suferinții;
Azi, prin Duhul Lui suntem
Înnoiți în duhul minții.

Se aude a Sa chemare
Peste timp, etern ecou;
Astăzi suntem fiecare
Îmbrăcați în omul nou.

Drept arvuna moștenirii
El ne-a dat acest veșmânt
Purtând semnul înnoirii:
Pecetea Duhului Sfânt.

Și veșmântul a fost dat
Ca o binecuvântare
Celor pe care i-a chemat
În a Domnului lucrare.

Că Duhul Sfânt ne ocrotește
Și ni-i dat ca să ne fie
Cel ce ne călăuzește
Spre cereasca Împărăție.

Duhul Sfânt înflăcărează
Inimile înghețate,
Duhul Sfânt îmbărbătează
Sufletele îngrijorate.

Duhul e izvor de pace,
De lumină și putere;
Ridică pe cel ce zace
Aducându-i mângâiere.

Duhul ne dă multe daruri,
Ne întărește-n încercări;
Peste noi revarsă haruri,
Ploi de binecuvântări.

Duhu-i Cel care trezește
Sufletele adormite,
Focul care dezmorțește
Inimile amorțite.

Cine-n mintea lui nu vede
Crucea Golgotei 'nălțată,
Cine-n Fiul Sfânt nu crede
N-are Duh și n-are Tată.

Cine-n lume viețuiește
Și nu-L are pe Hristos,
Îi merge vestea că trăiește
Dar e mort... Și ce folos

Să câștige lumea toată
Împlinindu-și umbletul,
Dac-osânda îl așteaptă
Și își pierde sufletul?

Poate pare un om drept
Celor care rătăcesc,
Dar de n-are Duhu-n piept
Rămâne un om lumesc.

Doar rugăciunile-l îndreaptă
Și îl scot din adormire...
Însuși Domnul îl deșteaptă
Prin al Său Duh de sfințire.

Și cât de mare-i bucuria
Sfinților închinători
Că Duhul Sfânt le dă tăria
Să fie biruitori.

Numai Duhul lui Hristos -
În lucrarea Sa măreață,
Pentru orice credincios
E duh dătător de viață.

Cei călăuziți de Duhul
Vor privi mereu în sus,
Ochii ațintesc văzduhul
Așteptându-L pe Isus.

În haine albe se-nveșmântă
Biserica Lui iubită,
"Vino, Mire! - sfinții cântă,
Că Mireasa e pregătită!" Amin!