Mândria-n gol te ridică
Autor: Ioan Hapca
Album: Reflecții
Categorie: Diverse
Mândria-n gol te ridică
Mândria-n gol te ridică
Și te-așează fastuos
Pe-un tron mare, de nimică,
Care fără veste-ți pică
Și cu trosnet somptuos
Să-aibă lumea ce să zică. . .
Dar smerenia, bădică,
Cu un har maiestuos,
Picioru-ți pune pe Stâncă
Unde-i pace și frumos,
Și nici umbră nu-i de frică
Că vei fi azvârlit jos.
* * *
Când ești sus și ai putere
Roagă-te cu precădere
Să-ți dea Domnu înțelepciune
Și-apărare de cădere
Că-asta-ți face-o stricăciune
De ridicarea-i o minune.
11/05/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/164347/mandria-n-gol-te-ridica