Nu traieste Dumnezeu si intr-o casa saraca?
Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme.
Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie se apropie încet şi-si intreba mamica:
- Mamico, de ce plângi?
- Oh, fetita mea! Sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. De mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc atat de frumos, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…
- Dar, mamico, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta? intreba cu sfiala copila.
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa, speranţa, dragostea nu trebuie niciodată sa dispara, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.
Precum meşterul aruncă aurul în topitoare şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se desavarsesc.