Vreau să zidesc, nu să dobor
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Zidire spirituala
Vreau să zidesc, nu să dobor
autor: Nichifor Nicu.
10.06.2017. ora: 01:40

Să pot iubi pe cel ce mă urăște e harul cel mai prețios,
Căci Dragostea Îl dovedește și Îl arată pe Hristos.
Să pot zâmbi când urlă teama și când sunt vorbit de rău,
Asta-nseamnă-a fi creștin, a fi Fiu de Dumnezeu.

Să nu-ntorc piatra niciodată chiar pe nedrept de sunt lovit,
Căci știu că am în cer un Tată care Fiul Şi-a jertfit.
Să nu ucid cu vorbe grele, nici să bârfesc pe frații mei,
Ci dacă pot în clipe grele să ”nalț o rugă pentru ei.

Nu vreau să stau nepăsător când altul n-are ce-mbrăca
Vreau să zidesc, nu să dobor, nici să jignesc cu vorbă grea.
Vreau să fiu astăzi un exemplu prin tot ce fac și ce vorbesc
Și vreau s-ajung acolo-n Templu, pe Fiul Sfânt să-L preamăresc.

Nu vreau să am vreo bogăție căci nu-mi ajută la nimic,
Vreau să ajung în veșnicie, vreau să fiu un mântuit.
Nu vreau să râd doar de fațadă, să fiu actor în pocăință,
Căci așa, sunt o grămadă, bătându-și joc azi de credință.

Ajută-mi Doamne să-Ţi slujesc din inimă cu bucurie,
Să pot să-Ţi cânt, să Te vestesc până voi merge-n veșnicie.
Nu mă lăsa singur în viață, rămâi cu mine Domnul meu,
Și umple-mă de-a Ta Speranță ca să lucrez pe-ogorul Tău.

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/164474/vreau-sa-zidesc-nu-sa-dobor