Chiar de-aş vorbi în limbi îngereşti
într-o cadenţă uluitoare
plimbând aurite cuvinte-n caleşti
cu roţi de metafore zvelte, prin soare,

şi chiar dacă ars m-aş lăsa
martir luminând ca o ritmică torţă
pentru că m-ar prea apăsa
umanismul, în inimă,
strângându-mă în cămaşă de forţă,

chiar de-aş cunoaşte nedezlegatele taine,
ştiinţa întreagă s-o ştiu pe de rost
orfanului de i-aş da
multvisatele haine
iar eu de-aş umbla-n dezbrăcare
şi post,

chiar dacă viaţa, zilnic mi-aş da-o
pe-o golgotă, (bard) sângerând,
ori lumea cu blândeţe şi rost aş ara-o
în rod, omenie,
catharsis
având

nu sunt nimic
nu sunt nimic
poate zăngănitoare aramă,
poate fals licurici
hazardându-mă-n dramă...

aş fi un ...creştin împăiat...
...pacoste...
n-aş fi nimic fără dragoste!